Taiwanul consideră comportamentul Chinei “din ce în ce mai mult scăpat de sub control”

Publicat:

Taiwanul a promis marţi că va combate comportamentul Chinei, pe care îl consideră “din ce în ce mai mult scăpat de sub control”, după ce Taipeiul a pierdut un alt aliat în favoarea Beijingului când El Salvador a rupt legăturile cu insula şi a devenit a treia ţară care a stabilit relaţii diplomatice cu China în acest an, relatează Reuters, potrivit agerpres.

Taiwanul are acum relaţii oficiale doar cu 17 ţări în lume, multe dintre ele mici, naţiuni mai puţin dezvoltate din America Centrală şi Pacific, printre care Belize şi Nauru.


Citește și : Rusia acuză Marea Britanie că încearcă să-şi impună politica ostilă faţă de Moscova asupra UE și SUA

Vorbind la Taipei, preşedinta Tsai Ing-wen a declarat că Taiwanul nu va ceda presiunilor, descriind decizia luată de El Salvador drept o dovadă suplimentară a eforturilor Chinei de a face presiuni asupra insulei, care au inclus trimiterea de bombardiere chineze de patrulare în jurul Taiwanului.

“Ne vom întoarce înspre ţările cu valori similare pentru a lupta împreună împotriva comportamentului internaţional al Chinei din ce în ce mai mult scăpat de sub control”, a spus Tsai.

Ministrul taiwanez de externe Joseph Wu a declarat reporterilor anterior că Taipeiul nu este dispus să se angajeze într-o “competiţie a banilor” cu vecinul său uriaş.

El a explicat că El Salvador a cerut încontinuu un “sprijin de finanţare masiv” începând de anul trecut pentru dezvoltarea unui port, dar că, după evaluare, Taiwanul nu a putut să ajute la acest proiect considerat “necorespunzător”.

“Presiunea din China nu face decât să determine şi mai mult Taiwanul să-şi continue calea democraţiei şi a libertăţii”, a spus el.

“Cu siguranţă, comportamentul nepoliticos al Chinei va avea un impact negativ asupra relaţiilor din strâmtoare. Nu aşa ar trebui să se poarte o ţară responsabilă”, a adăugat el.

Citește și : Peste 2 milioane de musulmani aflaţi în pelerinaj la Mecca celebrează Sărbătoarea Sacrificiului

Beijingul consideră Taiwanul ca fiind o provincie rebelă a “unei singure Chine”, neeligibilă pentru relaţii stat-stat, şi niciodată nu a renunţat la folosirea forţei pentru a aduce insula sub controlul său, aminteşte Reuters.

La Beijing, şeful diplomaţiei chineze, Wang Yi, a declarat că El Salvador a luat o decizie corectă.

“Sunt convins că populaţia din El Salvador va simţi căldura şi prietenia poporului chinez şi va obţine beneficii tangibile din cooperarea cu China”, a declarat Wang reporterilor alături de omologul său din El Salvador, Carlos Castaneda, la scurt timp după ce ei au semnat un acord de stabilire a legăturilor.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

ONU: Condamnarea jurnalistului american Evan Gershkovich în Rusia ridică ‘mari îngrijorări’

ONU: Condamnarea jurnalistului american Evan Gershkovich în Rusia ridică 'mari îngrijorări' Condamnarea, vineri, în Rusia, a jurnalistului american Evan Gershkovich la 16 ani de închisoare...

Șefa statului s-a întâlnit cu moldovenii care locuiesc în Irlanda

Șefa statului s-a întâlnit cu moldovenii care locuiesc în Irlanda Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, s-a aflat într-o vizită de lucru la Dublin, unde a...

Lotul olimpic național a obținut două medalii de bronz și două mențiuni de onoare la Olimpiada Europeană de Fizică

Lotul olimpic național a obținut două medalii de bronz și două mențiuni de onoare la Olimpiada Europeană de Fizică Lotul olimpic al Republicii Moldova a...

Kamala Harris către donatorii democraţi: Vom câştiga alegerile prezidenţiale din 5 noiembrie

Kamala Harris către donatorii democraţi: Vom câştiga alegerile prezidenţiale din 5 noiembrie Vicepreşedinta SUA Kamala Harris le-a dat vineri asigurări marilor donatori democraţi că partidul...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.