Taiwanul se va antrena pentru a putea contracara o încercuire chineză a insulei

Publicat:

Armata taiwaneză se va antrena în interceptarea de nave de război şi în lupta împotriva unei încercuiri chineze a insulei, în cadrul simulărilor sale de război anuale, a anunţat miercuri Ministerul Apărării de la Taipei, informează AFP, potrivit agerpres.

Manevrele “Han Kuang”, care vor dura cinci zile în iulie, vor contribui la întărirea capacităţii Taiwanului de a intercepta forţele navale şi amfibie ale Chinei, a subliniat generalul Lin Wen-huang, director de operaţiuni în cadrul ministerului.


Citeşte şi: Găgăuzii urăsc România și promit să lupte împotriva Unirii

Ele se vor desfăşura iniţial în mod virtual, pe un ordinator, în luna mai, apoi faza de teren din iulie va include exerciţii cu muniţii reale, a precizat Ministerul Apărării taiwanez.

“Scenariile noastre se bazează pe ameninţările actuale” ale Chinei împotriva Taiwanului, “şi pe recentele sale exerciţii militare de hărţuire”, a subliniat Lin.

Militarii se vor pregăti de asemenea să “contracareze” o încercuire a insulei, a adăugat el.

Armata chineză a organizat mai devreme în luna aprilie manevre militare de trei zile în jurul insulei, ca reacţie la o întrevedere în SUA între preşedintele Camerei Reprezentanţilor a Congresului american, Kevin McCarthy, şi preşedinta taiwaneză Tsai Ing-wen, ţinta criticilor Beijingului pentru că este membră a unui partid pro-independenţă.

Nave de război, vedete rapide lansatoare de rachete şi avioane de vânătoare fuseseră mobilizate pentru aceste operaţiuni care au inclus simulări de lovituri ţintite şi o încercuire a Taiwanului.

Citeşte şi: Războiul din Ucraina a stimulat cheltuieli militare record la nivel mondial. Situația României – Black News

China vede cu mare nemulţumire apropierea din ultimii ani dintre autorităţile taiwaneze şi Washington care, în pofida absenţei de relaţii oficiale, furnizează insulei un sprijin militar substanţial.

China consideră Taiwanul o provincie pe care nu a reuşit încă să o reunifice cu restul teritoriului său după sfârşitul războiului civil chinez în 1949. Beijingul vizează această reunificare, cu forţa dacă va fi necesar. 

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Hugh Grant spune că noul film ‘Bridget Jones’ este foarte trist

Hugh Grant spune că noul film 'Bridget Jones' este foarte trist Hugh Grant a avertizat că cel de-al patrulea episod al francizei „Bridget Jones”, care...

O companie oferă ‘inspectori’ de loialitate. Aceștia îi verifică pe cei care își înșală partenerul

O companie oferă 'inspectori' de loialitate. Aceștia îi verifică pe cei care își înșală partenerul O companie americană oferă „inspectori” de loialitate care îi verifică...

Uraganul Helene și teoria conspirației. Unii americani cred că furtuna a fost provocată de oameni

Uraganul Helene și teoria conspirației. Unii americani cred că furtuna a fost provocată de oameni Mai multe teorii ale conspirației legate de uraganul Helene au...

Cele mai cool 38 de cartiere din lume

Cele mai cool 38 de cartiere din lume Time Out a anunțat care sunt zonele la modă care trebuie vizitate, un cartier din Marsilia fiind...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.