X

Taiwanul a simulat răspunsul militar în cazul unei invazii chineze

Armata taiwaneză a participat marţi la exerciţii militare cu gloanţe reale, simulând un scenariu de invazie a insulei, într-un moment în care Beijingul sporeşte presiunea, comentează AFP, potrivit agerpres.

Avioane de recunoaştere au fost trimise pentru a observa nave “inamice” apropiindu-se de insulă, în timp ce blindatele trăgeau obuze asupra invadatorilor simulând o debarcare în portul Hualien (est).

Citeşte şi: CIA preconizează un amestec al Rusiei în alegerile americane din noiembrie

Elicoptere de luptă şi avioane de vânătoare F-16 au simulat lovituri aeriene în sprijinul trupelor de la sol care luptau împotriva “inamicilor” purtând căşti roşii pentru a fi recunoscuţi.

Ministerul Apărării taiwanez nu a declarat explicit că aceste manevre anuale au simulat o invazie chineză, dar a apreciat că ele “arată determinarea de a menţine pacea în Strâmtoarea Taiwan şi de a apăra securitatea naţională”.

De la venirea la putere în 2016 a preşedintei Tsai Ing-wen şi a Partidului Democrat Progresist (PDP) al acesteia, în mod tradiţional ostil Beijingului, relaţiile dintre Taiwan şi China s-au răcit considerabil.

Citeşte şi: Şicane periculoase deasupra Mării Negre. Ruşii au interceptat un avion-spion american

Insula se autoguvernează din 1949 când naţionaliştii Kuomintang (KMT) au fugit din China continentală după înfrângerea lor de către trupele comuniste ale lui Mao Zedong, însă Beijingul o consideră o parte integrantă a teritoriului său, ce poate fi preluată cu forţa dacă este necesar, comentează AFP.

Tsai a criticat luna trecută “expansiunea militară” a Chinei de la venirea ei la putere şi a denunţat intensificarea manevrelor aeriene şi navale chineze în jurul insulei.

Tags: avioane F-16BeijingChinaKuomintang (KMT)Mao Zedongportul HualienStrâmtoarea TaiwanTaipeitaiwanTsai Ing-wen
Categorii: Știrile zilei