Taiwanul ține steagul sus! Nu recunoaște apartenența la China și nu participă la Adunarea Mondială a Sănătăţii

Publicat:

Ministerul Sănătăţii de la Taipei a respins vineri principala condiţie pusă de Beijing pentru primirea la lucrările Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS): Taiwanul refuză să accepte că face parte din China pentru a putea participa la Adunarea Mondială a Sănătăţii (AMS) de săptămâna viitoare, transmite Reuters, potrivit agerpres.

Taiwanul, care nu este stat membru al OMS, a făcut lobby la nivel internaţional pentru a fi acceptat ca observator la AMS, în contextul epidemiei de coronavirus. China, care consideră că insula este o provincie chineză, a obiectat vehement, notează Reuters.


Citește și: Vaticanul decide: Toată lumea care intră în Bazilica Sfântul Petru va fi controlată!

Autorităţile taiwaneze susţin că, din cauza pandemiei, este mai urgent ca oricând să primească acces direct la OMS, însă guvernul de la Beijing nu acceptă decât participarea conform principiului ‘o singură China’.

Ministerul de Externe chinez a afirmat joi că formaţiunea de guvernământ de la Taipei, Partidul Democrat Progresist, a refuzat să accepte condiţia şi prin urmare baza politică a participării Taiwanului la OMS ‘a încetat să existe’.

Ministrul sănătăţii taiwanez, Chen Shih-chung, a reafirmat vineri într-o conferinţă de presă dorinţa Taiwanului de a participa la AMS, dar a adăugat: ‘nu am cum să accept ceva ce nu există’. El a insistat că Taiwanul nu va renunţa la eforturile de a primi acces la lucrările OMS, chiar dacă nu a fost invitat.

Problema a luat amploare pe plan diplomatic după susţinerea internaţională puternică pentru Taiwan, în special din partea Statelor Unite şi a Japoniei, care a iritat China. Partea chineză susţine că are dreptul de a reprezenta Taiwanul la nivel internaţional, în timp ce guvernul taiwanez se consideră singurul reprezentant legitim al celor 23 de milioane de locuitori ai insulei, în urma alegerilor democratice.

‘Ne putem reprezenta singuri poporul’, a declarat ministrul adjunct de externe Kelly Hsieh, în aceeaşi conferinţă de presă, exprimându-şi speranţa că ‘OMS poate lăsa la o parte considerentele politice şi poate fi neutră şi profesionistă’.

Citește și: Bani FALȘI în China! Autoritățile au confiscat contravaloarea a 55 de milioane de euro!

Taiwanul a avut statut de observator la AMS din 2009 până în 2016, o perioadă în care relaţiile dintre Beijing şi Taipei au fost mai bune, reaminteşte Reuters. China a blocat ulterior participarea Taiwanului, în urma alegerii preşedintei taiwaneze Tsai Ing-wen, considerată de Beijing separatistă – o acuzaţie respinsă de cea în cauză.

Poziţia OMS este că nu are un mandat pentru a invita Taiwanul şi decizia revine doar statelor membre.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

O femeie, care s-a căsătorit cu ea însăşi, şi-a sărbătorit primul an de căsnicie cu frişcă, flori şi o cină cu friptură

O femeie, care s-a căsătorit cu ea însăşi, şi-a sărbătorit primul an de căsnicie cu frişcă, flori şi o cină cu friptură O femeie, care...

CEC a constituit o secție de votare pentru alegătorii din instituții medico-sanitare din Chișinău

CEC a constituit o secție de votare pentru alegătorii din instituții medico-sanitare din Chișinău Comisia Electorală Centrală (CEC) a constituit o secție de votare în...

Guterres condamnă atacul iranian asupra Israelului, după ce acesta l-a declarat persona non grata

Guterres condamnă atacul iranian asupra Israelului, după ce acesta l-a declarat persona non grata Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a condamnat miercuri energic în...

Biden spune că nu susţine un eventual atac asupra siturilor nucleare iraniene

Biden spune că nu susţine un eventual atac asupra siturilor nucleare iraniene Preşedintele american Joe Biden a declarat miercuri că nu sprijină loviturile asupra siturilor...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.