Tajani: Îl susţinem pe Guaido. Venezuela va avea nevoie de ajutor şi de investiţii

Publicat:

Antonio Tajani, preşedintele Parlamentului European, a atras atenţia miercuri în plen că situaţia din Venezuela s-a înrăutăţit şi a declarat că l-a asigurat pe Juan Guaido de sprijinul instituţiei, scrie agerpres.

Tajani a afirmat: „După cum ştim, Juan Guaido (liderul opoziţiei din Venezuela, n.r.) s-a autoproclamat preşedinte al ţării. El a fost recunoscut rapid de mai multe state. De atunci, din păcate, situaţia s-a înrăutăţit. Au murit peste 400 de oameni în confruntări”.


Citește și : Curtea de Justiție a UE validează interzicerea graduală a țigaretelor aromate la nivelul țărilor membre

„Am discutat la telefon cu Guaido şi i-am spus că îl susţinem. Unele ţări sunt preocupate de petrol, noi ne facem griji pentru oameni. Trebuie să ne gândim cum putem ajuta. Venezuela va avea nevoie de ajutor şi de investiţii. Suntem de partea drepturilor omului, nu a opresiunii”, a mai spus Tajani.

O dezbatere pe această temă va avea loc miercuri în PE, iar votul va se va regăsi pe ordinea de zi de joi.

Citește și : 12 persoane au murit în urma inundaţiilor din nordul Arabiei Saudite (Apărarea Civilă)

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Încă un moldovean acuzat de crimă în Italia. Ar fi ucis bătrânul de care avea grijă

Încă un moldovean acuzat de crimă în Italia. Ar fi ucis bătrânul de care avea grijă Încă un cetățean moldovean este acuzat de comiterea unei...

Un moldovean este acuzat în Italia că şi-a strangulat iubita şi apoi a aruncat-o de la balcon

Un moldovean este acuzat în Italia că şi-a strangulat iubita şi apoi a aruncat-o de la balcon Angelina Soares De Souza, o femeie de 46...

350 de șacali din Delta Dunării vor fi împușcați pentru a limita pagubele

350 de șacali din Delta Dunării vor fi împușcați pentru a limita pagubele Ca urmare a sesizărilor repetate din partea populației locale cu privire la...

Atac armat la o nuntă în Franța: Un mort și cinci răniți

Atac armat la o nuntă în Franța: Un mort și cinci răniți O persoană a fost ucisă și cinci rănite, trei dintre ele grav, în...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.