Talibanii cer să reprezinte Afganistanul la Adunarea Generală a ONU

Publicat:

Ministrul afgan de externe numit de talibani, Amir Khan Muttaqi, a solicitat într-o scrisoare să se adreseze Adunării Generale a ONU în numele Afganistanului, transmite miercuri AFP, potrivit agerpres.

Ambasadorul fostului guvern de la Kabul a solicitat de asemenea să ia cuvântul, a adăugat purtătorul de cuvânt al secretarului general al ONU, Stephane Dujarric.


Citeşte şi: Johnson&Johnson anunţă un rapel al vaccinului său – Black News

ONU nu a decis deocamdată cine va reprezenta această ţară la sesiunea Adunării Generale din acest an, care s-a deschis marţi la New York şi care va dura o săptămână.

Cele două cereri concurente sunt gestionate de comisia de acreditare, a adăugat Dujarric fără a preciza dacă această comisie se va întruni până luni, ultima zi în care liderii statelor membre au posibilitatea să intervină în cadrul sesiunii anuale.

Pe 15 septembrie, secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a primit o scrisoare din partea actualei reprezentanţe permanente a Afganistanului, semnată de ambasadorul său, Ghulam Isaczai, care apare ca şef al delegaţiei la Adunarea Generală, conform sursei citate.

Ulterior, pe 20 septembrie, Antonio Guterres “a primit o scrisoare cu antet din partea ministerului de externe al Emiratului Islamic al Afganistanului”, semnată de şeful diplomaţiei desemnat de talibani după preluarea puterii la mijlocul lunii august.

Amir Khan Muttaqi cere să participe, a adăugat purtătorul de cuvânt, fără a preciza dacă intenţionează să se deplaseze la New York sau să intervină printr-o înregistrare video, variantă acceptată anul acesta din cauza pandemiei de COVID-19.

În scrisoare, ministrul afgan de externe a subliniat că preşedintele Ashraf Ghani a fost “răsturnat” şi că ţările din întreaga lume “nu-l mai recunosc ca preşedinte” al Afganistanului.

Potrivit scrisorii, un purtător de cuvânt al talibanilor de la Doha, Suhail Shaheen, este numit ambasador al Afganistanului la ONU.

Majoritatea guvernelor din întreaga lume nu a recunoscut încă guvernul numit de talibani, condiţionând recunoaşterea de îndeplinirea mai multor condiţii, printre care respectarea drepturilor femeilor şi angajamentul de a permite să părăsească Afganistanul celor care doresc.

Citeşte şi: SUA ar putea încălca dreptul internaţional prin expulzările haitienilor – Black News

Comisia de acreditare este formată din Rusia, China, Statele Unite, Suedia, Africa de Sud, Sierra Leone, Chile, Bhutan şi Bahamas.

În cazul a două cereri de reprezentare diplomatică din partea unui stat membru, până acum membrii comitetului s-au abţinut deseori să decidă pe fond, direcţionând solicitările către Adunarea Generală pentru ca aceasta să se pronunţe cu ocazia unui vot, a indicat pentru AFP o sursă diplomatică.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Grupul de companii farmaceutice românești Direct Pharma Logistics vine în R.Moldova

Grupul de companii farmaceutice românești Direct Pharma Logistics vine în R.Moldova Grupul de companii farmaceutice românești Direct Pharma Logistics își extinde în prezent operațiunile de...

Putin: Rusia aşteptă alegerile din SUA pentru a discuta cu Washingtonul despre securitatea globală şi strategică

Putin: Rusia aşteptă alegerile din SUA pentru a discuta cu Washingtonul despre securitatea globală şi strategică Rusia va aştepta rezultatul alegerilor prezidenţiale din noiembrie din...

UE va impune tarife pentru produsele achiziționate de la Temu, Shein și AliExpress

UE va impune tarife pentru produsele achiziționate de la Temu, Shein și AliExpress Comisia Europeană este pe punctul de a pune în aplicare tarife pentru...

Ministrul Mediului: R.Moldova cea mai mică rată de împădurire din toată Europa

Ministrul Mediului: R.Moldova cea mai mică rată de împădurire din toată Europa Ministerul Mediului a dezvăluit recent descoperirea unei fraude de proporții în cadrul Ocolului...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.