X

Talibanii controlează peste jumătate dintre districtele Afganistanului

Militanţii talibani au făcut progrese semnificative în plan teritorial în ultimul timp şi controlează în prezent peste jumătate din districtele Afganistanului, informează duminică dpa, potrivit agerpres.

Mai exact, talibanii deţin puţin peste 50% dintre cele circa 400 de districte din cele 34 de provincii afgane, în timp ce guvernul afgan nu mai controlează complet decât circa 110 districte, conform unui studiu realizat la jumătatea lunii iulie de corespondenţi ai dpa.

Citește și : Programul American de imigrare DACA, adoptat în timpul Administrației Obama, invalidat

Alte 80 de districte sunt contestate în momentul de faţă de cele două părţi.

Avansul înregistrat de talibani a survenit în mare parte începând din luna mai, când a început oficial retragerea trupelor internaţionale.

Talibanii s-au concentrat în special pe nordul ţării, unde regimul lor din 1996-2001 a înregistrat cea mai puternică rezistenţă, iar recent au progresat şi în fieful lor tradiţional din provincia Kandahar (sud).

Miercurea trecută, potrivit unor legislatori afgani, ei au capturat districtul Spin Boldak, care adăposteşte cel mai important punct de trecere a graniţei între Afganistan şi Pakistan şi reprezintă o importantă zonă de schimburi comerciale.

Citește și : Sajid Javid, ministrul britanic al Sănătăţii, infectat cu SARS-CoV-2

 

Tags: AfganistanKandaharpakistantalibani
Categorii: Știrile zilei