Talibanii discută cu lideri politici afgani, inclusiv cu fostul preşedinte Hamid Karzai

Publicat:

Reprezentanţi ai Mişcării talibanilor afgani au avut întrevederi cu lideri politici de la Kabul, inclusiv cu fostul preşedinte Hamid Karzai, în eforturile de a obţine susţinere pentru un consiliu guvernamental, afirmă surse politice, informează mediafax.

Conform unor oficiali de la Kabul citaţi de postul german NTV, o delegaţie a talibanilor condusă de Anas Haqqani, unul dintre liderii grupului islamist Reţeaua Haqqani, s-a întâlnit cu fostul preşedinte afgan prooccidental Hamid Karzai, şi cu Abdullah Abdullah, liderul Consiliului afgan pentru Reconciliere Naţională. Un reprezentant al lui Hamid Karzai a confirmat întâlnirea, precizând că vor urma şi altele.


Citește și : Statuia lui Abdul Ali Mazari a fost distrusă de talibani

Mişcarea talibanilor afgani ar vrea să obţină susţinerea unor politicieni afgani pentru crearea unui consiliu guvernamental, a declarat Waheedullah Hashimi, un reprezentant al talibanilor, citat de agenţia Reuters. De asemenea, talibanii intenţionează să le ceară piloţilor militari care au fugit în alte ţări să revină în Afganistan. Talibanii au ocupat baze militare şi au aparate de zbor care nu pot fi utilizate. În plus, unii piloţi au plecat în ţări vecine cu 22 de avioane militare şi 24 de elicoptere.

Waheedullah Hashimi a explicat că liderul Mişcării talibanilor, Haibatullah Akhundzada, probabil va coordona viitorul consiliu executiv de pe o poziţie aflată deasupra acestei entităţi. “Poate că unul dintre adjuncţii lui Akhundzada va avea rolul de preşedinte”, a explicat reprezentantul Mişcării talibanilor.

Haibatullah Akhundzada, liderul suprem al Mişcării talibanilor afgani, are trei adjuncţi – Mawlavi Yaqoob, fiul mollahului Omar, Sirajuddin Haqqani, liderul grupului islamist Reţeaua Haqqani, şi mollahul Abdul Ghani Baradar, liderul Biroului politic taliban, cu sediul în Doha, Qatar.

“Nu va fi un sistem politic democratic, întrucât un astfel de sistem nu are niciun fundament în ţara noastră. Nu vom discuta ce tip de sistem politic vom aplica în Afganistan, deoarece este evident – este Legea islamică, Sharia”, a explicat Waheedullah Hashimi.

Insurgenţii talibani afgani au ocupat numeroase provincii din Afganistan, inclusiv zone din capitala ţării, Kabul. Preşedintele Ashraf Ghani a părăsit Afganistanul şi se află în Emiratele Arabe Unite. Mişcarea talibanilor afgani a anunţat o amnistie pentru toţi funcţionarii din cadrul fostei Administraţii de la Kabul şi a cerut reluarea activităţilor instituţiilor.

Preşedintele SUA, Joseph Biden, şi-a atras critici dure pe plan intern şi la nivel internaţional din cauza retragerii în mod brusc a trupelor din Afganistan.

Prim-vicepreşedintele Amrullah Saleh afirmă că el este preşedinte “legitim” şi va organiza rezistenţa contra talibanilor

Prim-vicepreşedintele afgan Amrullah Saleh a declarat, marţi seară, că el este preşedintele interimar “legitim” al Afganistanului, semnalând că va organiza rezistenţa armată contra insurgenţilor talibani. “Clarificare: conform Constituţiei Afganistanului, în absenţa, în cazul plecării, demisiei sau decesului preşedintelui, prim-vicepreşedintele devine preşedinte interimar. În momentul de faţă, eu sunt în ţară şi sunt preşedintele legitim pentru afacerile curente. Încerc să iau legătura cu toţi liderii pentru a asigura susţinerea şi pentru a avea consens”, a declarat Amrullah Saleh, prim-vicepreşedinte al Afganistanului.

Citește și : Parchetul maltez cere închisoare pe viaţă pentru cel care a comandat asasinarea lui Daphne Caruana Galizia

“Sunt pe teritoriul ţării, pentru o cauză şi cu un scop. Cu credinţa solidă în dreptate. Avem legitimitatea de a ne opune opresiunii susţinute de Pakistan şi dictaturii brutale”, a subliniat Amrullah Saleh. Anterior, prim-vicepreşedintele afgan a semnalat că el nu li se va subordona “niciodată” “teroriştilor talibani”. Conform unor surse locale, Amrullah Saleh se află într-o regiune care nu este încă ocupată de talibani, în Valea Panjshir, în nord-estul Afganistanului, la circa 150 de kilometri de Kabul.

Insurgenţii talibani au deschis focul, miercuri, spre sute de protestatari, în oraşul afgan Jalalabad, cel puţin trei demonstranţi fiind împuşcaţi mortal. Zeci de persoane au fost rănite. Protestatarii nu recunosc regimul taliban şi au vrut să amplaseze drapelul naţional al Afganistanului într-o piaţă din centrul oraşului Jalalabad, situat la 150 de kilometri est de Kabul.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Ministrul Mediului: R.Moldova cea mai mică rată de împădurire din toată Europa

Ministrul Mediului: R.Moldova cea mai mică rată de împădurire din toată Europa Ministerul Mediului a dezvăluit recent descoperirea unei fraude de proporții în cadrul Ocolului...

IGSU: O echipă de pompieri se pregătește de deplasare în Grecia

IGSU: O echipă de pompieri se pregătește de deplasare în Grecia Echipa pompierilor de combatere terestră a incendiilor forestiere din cadrul IGSU al MAI se...

Episcopul de Bălţi şi Făleşti, mesaj antiromânesc la Moscova: ‘Mitropolia Basarabiei este un factor destabilizator în R.Moldova’

Episcopul de Bălţi şi Făleşti, mesaj antiromânesc la Moscova: 'Mitropolia Basarabiei este un factor destabilizator în R.Moldova' Mai mulți deputaţi şi reprezentanţi din regiunea transnistreană...

Moscova își dorește victoria lui Trump în SUA. Analiza presei din Rusia despre plusurile și minusurile acestei variante

Moscova își dorește victoria lui Trump în SUA. Analiza presei din Rusia despre plusurile și minusurile acestei variante Conducerea Rusiei urmărește campania prezidențială din SUA...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.