Talibanii interzic afganilor să transfere dolari americani şi artefacte în străinătate

Publicat:

Talibanii au anunţat, după redeschiderea băncilor din capitala Kabul, că au interzis afganilor să transfere dolari americani şi artefacte în străinătate, scrie news.ro .

Băncile au fost redeschise după puţin mai mult de o săptămână.


Citește și : Kamala Harris îndeamnă Vietnamul să se opună ‘intimidărilor’ chineze

Un purtător de cuvânt al talibanilor a declarat că oricine va fi prins cu astfel de obiecte va suporta acţiuni legale, iar acestea vor fi confiscate, informează BBC.

Banca centrală afgană are rezerve de aproximativ 9 miliarde de dolari americani, dintre care majoritatea se află în America. Însă Statele Unite le-au interzis talibanilor să retragă orice bunuri din America.

Citește și : Rusia extrage din Afganistan 500 de persoane din diferite ţări

Fondul Monetar Internaţional şi Banca Mondială au suspendat de asemenea ajutorul şi împrumuturile pentru Afganistan.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Prețuri mai mici la benzină și motorină

Prețuri mai mici la benzină și motorină ANRE a anunțat prețurile la care pot fi comercializați carburanții auto, pentru ziua de mâine, 19 iulie. Litrul de...

Perciun: Va fi organizată o probă adițională a examenelor de absolvire a gimnaziului

Perciun: Va fi organizată o probă adițională a examenelor de absolvire a gimnaziului Elevii care nu au reușit să promoveze examenele de clasa a IX-a...

Statul va crea un fond mutual pentru agricultori, care va fi funcțional din 2025

Statul va crea un fond mutual pentru agricultori, care va fi funcțional din 2025 Statul va crea un  fond mutual, care va fi funcțional din...

FOTO // Trump a lansat o nouă modă. Mai mulți susținători au venit cu bandaje pe ureche la un miting republican

FOTO// Trump a lansat o nouă modă. Mai mulți susținători au venit cu bandaje pe ureche la un miting republican Mai mulți participanți la Convenția...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.