X

Talibanii justifică uciderea civililor în vremea jihadului

Talibanii au justificat marţi uciderea de civili în timpul jihadului (război sfânt) şi au respins o recentă fatwa emisă de religioşi afgani împotriva terorismului, pe care talibanii o consideră neavând legătură cu legea islamică, informează AFP, potrivit agerpres.

“Facem tot posibilul pentru a evita victimele civile”, susţin insurgenţii într-un comunicat, amintind că au pus în funcţiune un număr de urgenţă pentru a denunţa abuzurile şi a-i pedepsi pe cei responsabili.

Citeşte şi: Pe urmele lui Escobar. Cadavrele jurnaliştilor ecuadorieni asasinaţi au fost desoperite în Columbia

“Însă există de asemenea efecte ale războiului şi uneori acesta face victime civile (…) Or, niciodată erudiţii religioşi nu au respins legitimitatea jihadului din cauza victimelor civile neintenţionate”, insistă ei.

Aceasta este prima reacţie a talibanilor la decretul religios promulgat la începutul lui iunie de consiliul responsabililor religioşi oulema, reuniţi la Kabul, care susţinea că “războaiele în curs din Afganistan nu au niciun fundament religios”.

Ea intervine la o săptămână după expirarea unui scurt armistiţiu respectat de forţele de securitate afgane cu ocazia sărbătorii Aid El-Fitr, ce marchează sfârşitul Ramadanului.

Citeşte şi: O furgonetă a intrat cu viteză în sediul De Telegraaf din Amsterdam – FOTO

“Această fatwa este fără obiect în ceea ce priveşte Sharia (legea islamică) şi nu conţine niciun argument care să delegitimeze validitatea jihadului”, susţin talibanii. “Ea evocă în termeni generali valori morale şi critică producerea de victime civile în lupte de care îi incriminează pe mujahedini, însă jihadul nostru nu are drept scop uciderea de nevinovaţi”, adaugă ei.

Fatwa a fost dată publicităţii în direct la televiziune, în 6 iunie. La scurt timp după aceea, o reuniune a oulema veniţi din toate provinciile ţării a fost vizată de un atentat sinucigaş comis de gruparea Stat Islamic (SI), soldat cu şapte morţi şi circa 20 de răniţi.

Tags: AfganistanAid El-FitrcivilifatwajihadkabulStat Islamic (SI)talibani
Categorii: Știrile zilei