X

Talibanii lucrează la formarea unei armate naţionale a Afganistanului la fel ca orice altă ţară

Guvernul talibanilor a anunţat joi că va constitui o armată regulată a Afganistanului la fel ca orice altă ţară, fosta armată afgană fiind dizolvată după ce islamiştii au preluat puterea în august anul trecut, relatează agenţia EFE, potrivit agerpres.  

”La fel cum şi alte ţări au o armată, noi de asemenea vom construi o armată naţională care va avea formaţiunile necesare, precum comandamentele şi forţele speciale”, a declarat acestei agenţii de presă purtătorul de cuvânt al guvernului condus de talibani, Bilal Karimi.

Citește și : Omicronul dă peste cap planurile de vaccinare obligatorie în Austria

Afirmaţiile acestuia caută să clarifice relatări atribuite vice-ministrului afgan al informaţiilor, Zabihullah Mujahid, asupra unor presupuse planuri ale talibanilor de a antrena atacatori kamikaze în rândul forţelor speciale ale armatei.

”Mass-media au interpretat greşit spusele lui Mujahid; Emiratul Islamic (al Afganistanului, numele dat ţării de talibani) va forma o armată naţională care să servească ţara şi poporul Afganistanului”, a afirmat la rândul său ministrul afgan al apărării, Enayatullah Khwarzmi.

După ce au preluat puterea în urma victoriei fulgerătoare asupra armatei fostului guvern afgan alcătuite din circa 300.000 de soldaţi, talibanii au iniţiat formarea propriilor forţe armate.

Citește și : Poliţia din Kazahstan a arestat 2.000 de protestatari (VIDEO)! ‘Omuleţii verzi’ trimişi de Rusia fac ORDINE pe străzi

Acestea au preluat şi cel puţin 81 de avioane militare americane rămase în Afganistan după retragerea precipitată a trupelor SUA, scrie pe Twitter un consilier din Ministerul Informaţiilor afgan, Tariq Ghazniwal.

De când au preluat puterea, talibanii se confruntă cu gruparea jihadistă Statul Islamic, care şi-a multiplicat atacurile, printre acestea evidenţiindu-se cel comis asupra aeroportului din Kabul pe 26 august, soldat cu 170 de morţi, printre care şi militari americani.

Tags: AfganistanBilal KarimiSUAtalibaniZabihullah Mujahid
Categorii: Știrile zilei