Talibanii, mulţumiţi de decizia SUA de a nu mai considera Afganistanul un aliat strategic din afara NATO

Publicat:

Talibanii s-au declarat joi mulţumiţi de decizia Statelor Unite de a-i retrage Afganistanului statutul de aliat strategic din afara NATO, relatează agenţia EFE, potrivit agerpres

”Nici noi nu eram mulţumiţi cu acest nume, întrucât din cauza lui timp de două decenii afganii au suferit şi au fost decimaţi”, a declarat un purtător de cuvânt al talibanilor.


Citește și : Boris Johnson DEMISIONEAZĂ din funcţia de prim-ministru şi de lider al Partidului Conservator

Statutul de aliat strategic din afara NATO a fost acordat Afganistanului de către SUA în anul 2012 pentru a facilita achiziţiile de armament ale fostului guvern afgan care era atunci aliat al SUA în lupta împotriva fundamentaliştilor.

Aceştia din urmă au revenit în august anul trecut la putere după o ofensivă militară faţă de care armata afgană nu a opus rezistenţă, în timp ce trupele americane se retrăgeau din ţară.

Citește și : Şefa guvernului neozeelandez critică ‘eşecul’ ONU în a împiedica războiul din Ucraina

Liderul suprem al talibanilor, mollahul Hibatullah Akhundzada, a declarat miercuri că Afganistanul doreşte relaţii bune cu toată lumea, inclusiv cu SUA, la o săptămână după ce afirmase că ţara sa ”nu va accepta ordine din partea nimănui, nici dacă ar fi folosită bomba atomică” împotriva Afganistanului.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Crimă odioasă la Floreşti: Şi-a omorât tatăl şi l-a îngropat în grădina din spatele casei

Crimă odioasă la Floreşti: Şi-a omorât tatăl şi l-a îngropat în grădina din spatele casei Polițiștii din Florești au fost sesizați de o femeie din...

Alți trei reprezentanți ai Moldovei intră, astăzi, în concurs la JO

Alți trei reprezentanți ai Moldovei intră, astăzi, în concurs la JO Astăzi,  vor intra în concurs la Jocurile Olimpice de la Paris, alți trei reprezentanți...

Străini întorși din drum și zeci de încălcări la frontieră

Străini întorși din drum și zeci de încălcări la frontieră Pe parcursul zilei și nopții trecute, autoritățile vamale ale R. Moldova au emis refuz...

Kamala Harris şi-a ales ‘vicele’ şi împreună pornesc asaltul împotriva lui Trump

Kamala Harris şi-a ales 'vicele' şi împreună pornesc asaltul împotriva lui Trump Guvernatorul democrat al statului Minnesota Tim Walz, ales marţi de Kamala Harris drept...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.