X

Tânărul care a omorât o fetiță de 7 ani, din satul Recea – condamnat la 23 de ani de detenție

Tânărul care a omorât o fetiță de 7 ani, din satul Recea – condamnat la 23 de ani de detenție

Tânărul care a omorât o fetiță de 7 ani, din satul Recea, a fost condamnat la 23 de ani de detenție Judecătoria Drochia, sediul Râșcani, prin sentința din 18 iulie 2024, i-a stabilit pedeapsa sub formă de 23 de ani de închisoare cu executare și a mai dispus încasarea a 1 500 000 lei de la tânăr, în beneficiul succesorului părții vătămate, în contul reparării prejudiciului moral cauzat prin infracțiune și 25 000 lei, cheltuieli de asistență juridică.

Potrivit PG, la 07 august 2023, pe timp de seară, în timp ce se afla la domiciliul său din satul Recea, raionul Râșcani, a auzit-o pe vecina sa în vârstă de 7 ani, care îl striga pe fratele lui mai mare. Fiind indignat de faptul că copila l-a deranjat, i-a spus să îl aștepte lângă poarta gospodăriei bunelului inculpatului, care se afla vis-a-vis de casa acestuia. Ulterior, a ieșit afară și a condus copila în încăperea auxiliară din gospodăria respectivă, unde a sugrumat-o, apoi i-a umplut cavitatea bucală cu țărână și a acoperit corpul neînsuflețit cu gunoi (saci, carton, frunze, bucăți de cărămizi etc.)

În privința inculpatului a fost menținută măsura preventivă – arestul preventiv. Acesta nu și-a recunoscut vinovăția pentru faptele de care a fost acuzat.

Conform concluziilor experților judiciari psihiatri, la data comiterii infracțiunii, tânărul a acționat cu discernământ, avea capacitatea de a-și da seama de acțiunile sale și le putea dirija.

Sentința nu este definitivă și poate fi contestată cu apel în termen de 15 zile la Curtea de Apel Bălți.

 

Tags: care a omorâtcondamnat la 23 de ani de detențiedin satul Receao fetiță de 7 aniTânărul
Justiţie