X

Tânărul care l-a atacat pe Macron cu un ou a fost internat la psihiatrie – VIDEO

Tânărul de 19 ani care a aruncat cu un ou în preşedintele francez Emmanuel Macron la Salonul Internaţional al alimentaţiei publice şi domeniului hotelier (SIRHA) din Lyon, centrul Franţei, a fost internat cu forţa într-o instituţie psihiatrică, a anunţat marţi justiţia franceză, informează AFP, potrivit agerpres.

Arestat imediat după comiterea faptei, tânărul “a făcut ieri (luni), la cererea Parchetului din Lyon, obiectul unei examinări psihiatrice care a conchis că acesta nu are discernământ”, a anunţat Parchetul într-un comunicat.

Citeşte şi: Guvernul britanic cere ajutorul armatei în criza de combustibil – Black News

El a fost internat într-o instituţie psihiatrică din Lyon.

Luni dimineaţa, în timp ce Emmanuel Macron se deplasa pe culoarele SIRHA, un ou a ricoşat de umărul lui fără a se sparge.

Autorul faptei, care se afla foarte aproape, a fost arestat rapid.

Citeşte şi: Coreea de Nord a tras un PROIECTIL necunoscut în mare – Black News

“Dacă are să-mi spună ceva, să vină”, a comentat preşedintele Republicii Franceze după ce a fost lovit de ou în umăr. “O să mă duc să-l văd după aceea. Duceţi-vă să-l căutaţi”, a adăugat Macron.

Pe 8 iunie, Emmanuel Macron a fost lovit în faţă de un bărbat, în timpul unei deplasări în Tain-L’Hermitage, în departamentul Drôme din sud-estul Franţei, provocând un important val de proteste în cadrul clasei politice.

Tags: Emmanuel MacronfrantaLyonSalonul Internaţional al alimentaţiei publice şi domeniului hotelier (SIRHA)
Categorii: Diaspora