Ţara cu cea mai mare rată de infectare din lume începe relaxarea restricţiilor pentru persoanele vaccinate

Publicat:

Slovacia, care deţine în prezent cea mai mare rată de infectare cu noul coronavirus din lume, va începe de vineri, 10 decembrie, să relaxeze restricţiile de tip lockdown pe care le-a impus în urmă cu două săptămâni, prin redeschiderea centrelor comerciale, însă doar pentru persoanele care s-au vaccinat cu schemă completă împotriva COVID-19 sau care au trecut prin boală, relatează EFE, potrivit agerpres.

“Cei mai ameninţaţi în prezent sunt grupul celor nevaccinaţi şi ei trebuie să suporte consecinţele”, a declarat prim-ministrul slovac Eduard Heger, citat miercuri de mass-media locale, la anunţarea acestei relaxări parţiale a restricţiilor sanitare.


Citeşte şi: PANICA creată de Omicron aruncă Europa într-o zonă foarte întunecată – Black News

Relaxarea se va aplica în cazul centrelor care vând produse neesenţiale şi serviciilor religioase, însă pentru un număr redus de persoane, în timp ce călătorii care folosesc mijloacele de transport în comun vor trebui să prezinte certificatul verde.

În prezent, doar 48 % din populaţia Slovaciei este vaccinată cu schemă completă.

Staţiunile de schi din ţară se vor redeschide sâmbătă, iar hotelurile – inclusiv restaurantele – din 25 decembrie, însă doar pentru persoanele care s-au vaccinat împotriva COVID-19 sau care au trecut prin boală.

Prezenţa fizică la cursurile din şcolile primare şi gimnaziale va fi suspendată din 13 decembrie, iar de la această dată va intra în vigoare învăţământul cu predare online.

Citeşte şi: OMS: ‘Niciun motiv să ne îndoim’ că vaccinurile actuale nu protejează împotriva Omicron – Black News

Ministrul slovac al Sănătăţii, Vladimír Lengvarský, a propus ca aceste măsuri de relaxare parţială să continue până pe 9 ianuarie, deşi un comitet de experţi ce consiliază Guvernul de la Bratislava a sugerat ca actualul lockdown să fie menţinut până pe 16 decembrie.

Slovacia, o ţară cu 5,3 milioane de locuitori, a înregistrat o rată cumulată pe şapte zile de 1.377 de infectări la 100.000 de persoane. 

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Peskov: Actualizarea doctrinei nucleare a Rusiei este în curs de desfășurare

Peskov: Actualizarea doctrinei nucleare a Rusiei este în curs de desfășurare Kremlinul a anunțat duminică, 29 septembrie, că modificările la doctrina nucleară a Rusiei au...

Averea lui Mark Zuckerberg a depășit 200 de miliarde de dolari: Fondatorul Facebook, la un pas să devină al treilea cel mai bogat om...

Averea lui Mark Zuckerberg a depășit 200 de miliarde de dolari: Fondatorul Facebook, la un pas să devină al treilea cel mai bogat om...

Messi a salvat Inter Miami

Messi a salvat Inter Miami Atacantul argentinian al Inter Miami, Lionel Messi, a adus clubului său o remiză în meciul din MLS cu Charlotte. Jocul din...

Israel şi Hezbollah – decenii de conflict dur (AFP)

Israel şi Hezbollah - decenii de conflict dur (AFP) Hezbollah, mişcarea şiită libaneză Hezbollah al cărei lider Hassan Nasrallah a fost ucis vineri într-un atac...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.