Mai multe ţări cer Comisiei Europene să nu reducă bugetul pentru Politica Agricolă Comună

Publicat:

Mai multe ţări au cerut luni Comisiei Europene să nu reducă bugetul pentru Politica Agricolă Comună (PAC), relatează AFP, potrivit agerpres.

Potrivit ministrului francez al agriculturii, Stéphane Travert, în prezent 20 de ţări sunt împotriva proiectului de buget propus de Comisie. “Este deci semnul cîă propunerea făcută de Comisie nu poate fi acceptată”, a declarat el în Luxemburg, după o dezbatere a miniştrilor de resort privind reforma PAC după 2020.


Citește și : Suedia: Focuri de armă în oraşul Malmo. Patru oameni au fost răniţi

Travert a prezentat un memorandum semnat de şase ţări europene, cărora li s-au alăturat ulterior şi altele – inclusiv România. Primul comunicat comun care critica intenţia de reducere a fondurilor pentru PAC în exerciţiul financiar 2021-2027 a fost publicat la sfârşitul lunii mai, la Madrid, de Finlanda, Franţa, Grecia, Irlanda, Portugalia şi Spania. Ulterior, solicitarea a fost susţinută în scris de Cehia, Cipru, Croaţia, Lituania, Luxemburg, Polonia, România, Slovacia şi Ungaria. Luni, în cadrul dezbaterii, acestora li s-au alăturat Austria, Belgia, Estonia, Letonia şi Slovenia. Italia nu s-a raliat la memorandum, dar ministrul Gian Marco Centinaio a apreciat că finanţarea PAC nu este adecvată.

Memorandumul arată că reducerea bugetului PAC “ar crea un risc fără precedent pentru viabilitatea exploataţiilor agricole europene, pentru veniturile agricultorilor şi pentru capacitatea lor de a răspunde cererilor cetăţenilor privind o alimentaţie sănătoasă, durabilă, accesibilă şi de calitate, privind protecţia mediului şi adaptarea la schimbările climatice”.

Citește și : Trump ordonă Pentagonului să creeze o „forţă armată spaţială”

La începutul lunii mai, Comisia a propus reducerea bugetului PAC cu 5%, până la 365 de miliarde de euro. Luni, comisarul european pentru agricultură, Phil Hogan, a arătat că dacă nu se majorează întregul buget al UE, singura modalitate de a aloca mai multe fonduri pentru PAC ar fi tăierile de la alte capitole, ceea ce “nu este o decizie pe care trebuie să o ia Comisia Europeană, ci Consiliul şi Parlamentul”.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Prețul biletelor pentru Jocurile Olimpice de iarnă 2026

Prețul biletelor pentru Jocurile Olimpice de iarnă 2026 Comitetul de organizare a Jocurilor Olimpice şi Paralimpice de iarnă din 2026, de la Milano şi Cortina...

Consultări politice interministeriale între Republica Moldova și India, după 21 de ani

Consultări politice interministeriale între Republica Moldova și India, după 21 de ani Secretarul de stat al Ministerului Afacerilor Externe al Republicii Moldova, Sergiu Mihov, a...

FOTO/ Prim-ministrul României, Marcel Ciolacu, s-a întâlnit cu Maia Sandu. „Suntem alături de Republica Moldova pentru îndeplinirea visului european”

FOTO/ Prim-ministrul României, Marcel Ciolacu, s-a întâlnit cu Maia Sandu „Suntem alături de Republica Moldova pentru îndeplinirea visului european”, a transmis prim-ministrul României, Marcel Ciolacu,...

Emmanuel Macron lansează un avertisment dur cu privire la viitorul economic al UE

Emmanuel Macron lansează un avertisment dur cu privire la viitorul economic al UE Președintele francez Emmanuel Macron a lansat un avertisment dur cu privire la...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.