Tariful la gaz ar putea fi redus până la 16-17 lei per metru cub

Publicat:

Tariful la gaz ar putea fi redus până la 16-17 lei per metru cub

Tariful la gazele naturale ar putea scădea, pentru consumatorii casnici, până la 16-17 lei. Cel puțin așa afirmă președintele Consiliului de Administrație Moldovagaz, Vadim Ceban, transmite agenția de știri IPN.

Potrivit lui, premise pentru reducerea tarifelor ar putea să apară la primăvară, iar până atunci, din actualul tarif, ar urma să fie acoperite toate devierile tarifare acumulate anterior de Moldovagaz. Aceste devieri vor fi acoperite din tariful de 18 lei până în luna februarie, iar ulterior vor exista premise pentru a cere regulatorului o revizuire.


Citeşte şi: Trump va scoate America din NATO – Stiripesurse.md

„Tariful ar putea fi 16-17 lei. Cu 1-2 lei mai puțin decât este tariful actual. Nu trebuie să uităm că tariful de transport a crescut, tariful de distribuție s-a modificat în această vară. Sunt și alte costuri constante. Tariful nu depinde doar de prețul de achiziție. Tariful mai depinde de costurile de transport, de volumul prognozat”, a mai spus președintele Consiliului de Administrație Moldovagaz.

În prezent, Energocom vinde către Moldovagaz gaze naturale la un preț de 605 dolari/ 1000 de metri cubi. Tariful la gaz este de 18.06 lei pentru un metru cub, cu TVA inclus.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Femeile din Afganistan vor putea cere azil în UE doar în baza cetățeniei și sexului lor

Femeile din Afganistan vor putea cere azil în UE doar în baza cetățeniei și sexului lor Curtea de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE) a decis...

O misiune spaţială europeană va examina locul de impact al unei sonde NASA pe un asteroid

O misiune spaţială europeană va examina locul de impact al unei sonde NASA pe un asteroid Ultimele pregătiri sunt în curs pentru trimiterea unei nave...

Marea Britanie renunță la un arhipelag din Oceanul Indian, dar păstrează un atol cu o bază militară

Marea Britanie renunță la un arhipelag din Oceanul Indian, dar păstrează un atol cu o bază militară Marea Britanie renunță la un arhipelag din Oceanul...

Secetă severă în Amazon: Cel mai scăzut nivel al apelor Rio Negro din anul 1902

Secetă severă în Amazon: Cel mai scăzut nivel al apelor Rio Negro din anul 1902 Portul fluvial al celui mai mare oraş brazilian din pădurea...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.