Ţările care iau măsuri controversate pentru a opri imigraţia

Publicat:

Mai multe ţări au adoptat în ultimii ani măsuri draconice şi controversate pentru a opri imigraţia. Iată care sunt cele mai emblematice cazuri în acest sens, potrivit AFP, scrie Agerpres.

SUA: Zidul lui Trump
Preşedintele american Donald Trump, care a făcut din imigraţie o temă majoră în campania electorală din 2016, a semnat imediat după ce a fost învestit un decret vizând lansarea construcţiei unui zid anti-imigraţie cu o lungime de 1.600 de kilometri la graniţa cu Mexicul, pe care intenţiona să-l şi facă să plătească, dar acesta a refuzat.


Citește și : FBI a investigat 4 cetățeni americani în cazul anchetei procurorului special Mueller (James Comey)

La începutul lui 2018, Trump a cerut Congresului 25 miliarde de dolari pentru securizarea întregii frontiere, dar nu a obţinut decât 1,6 miliarde pentru un gard înalt de circa 10 metri, în cele două zone cele mai populate.

În mai, liderul de la Casa Albă a generat un nou scandal separând de părinţii lor peste 2.300 de minori, în numele politicii sale de “toleranţă zero” faţă de imigraţia clandestină. Ulterior a revenit asupra acestei măsuri.

Înainte de alegerile din noiembrie de la jumătatea mandatului şi în contextul în care mii de migranţi alungaţi de violenţele şi mizeria din America centrală se îndreptau către SUA, Trump a evocat o “invazie”, dând asigurări, fără a aduce vreo dovadă, că între aceştia se numără “criminali şi persoane din Orientul Mijlociu”.

La sfârşitul lui noiembrie, a mobilizat la graniţă câteva mii de militari, ameninţând că o va închide complet.

Italia: Refugiaţi respinşi
Principala poartă de intrare a migranţilor veniţi via Mediterana, Italia contestă acordurile de la Dublin ce prevăd ca statul european în care este înregistrat prima dată un migrant să se ocupe până la final de dosarul acestuia.

Alegătorii italieni au adus în 2018 la putere o coaliţie de extremă dreapta şi antisistem. Matteo Salvini, ministru de interne şi liderul Ligii (extrema dreaptă), s-a remarcat blocând accesul în porturile italiene a navelor umanitare cu migranţi salvaţi de pe Mediterana.

În noiembrie, Roma a adoptat un decret controversat care a înăsprit politica italiană privind imigraţia, stipulând scurtarea şederii şi o procedură de urgenţă pentru expulzarea solicitanţilor “periculoşi”.

Din ianuarie, numărul de sosiri pe coastele italiene a înregistrat o scădere de peste 80% faţă de anii precedenţi, ridicându-se la 23.011, conform unui bilanţ făcut public la începutul lui decembrie de Organizaţia internaţională pentru migraţie (OIM).

Ungaria: Garduri de sârmă ghimpată
Premierul ungar Viktor Orban, ostil primirii de migranţi, care ameninţă, în opinia sa, cu “disoluţia” identitatea maghiară şi europeană, a dispus ridicarea în 2015 a unui gard de sârmă ghimpată de câteva sute de kilometri la graniţa cu Serbia şi Croaţia, pentru a contracara intrările de refugiaţi din războaiele din Orientul Mijlociu. Totodată, Ungaria a adoptat una din cele mai restrictive legislaţii din Europa cu privire la migranţi.

Viktor Orban s-a opus de asemenea planului de distribuire a refugiaţilor adoptat de Uniunea Europeană, iar în 2016 a organizat un referendum la care răspunsul “nu” dat primirii de migranţi a avut câştig de cauză. Participarea insuficientă la consultarea populară nu a permis însă validarea acestui rezultat.

Citește și : Pactul global cu privire la migraţii va fi adoptat oficial luni, în pofida controverselor

Comisia Europeană a lansat mai multe proceduri de infringement împotriva Ungariei, în special pentru nerespectarea legislaţiei europene în materie de azil şi pentru legea care permite urmărirea penală a celor care îi ajută pe migranţi.

Australia: Tabere de migranţi “offshore”
În 2017, numărul de migranţi primiţi în Australia cu vize permanente s-a diminuat sensibil, ajungând la cel mai scăzut nivel din ultimii zece ani, ca rezultat al unei politici care vizează să fie acceptaţi în ţară doar candidaţii cei mai buni, susţine guvernul de la Canberra.

Din 2013, Canberra respinge sistematic pe mare ambarcaţiunile cu imigranţi ilegali care vin în special din Afganistan, Sri Lanka şi Orientul Mijlociu, politică denunţată de organizaţiile neguvernamentale.

Cei care reuşesc totuşi să se strecoare sunt trimişi pe insulele Nauru sau Manus, în Papua Noua Guinee. Chiar şi atunci când solicitările de azil le sunt considerate justificate, nu sunt acceptaţi pe teritoriul Australiei.

Canberra susţine că salvează vieţi, descurajându-i pe migranţi de la plecarea pe un drum periculos. Sosirile de ambarcaţiuni în Australia, altădată aproape zilnice, au devenit extrem de rare.

Guvernul australian a început să-i evacueze discret pe copiii din Nauru, în faţa scandalului creat şi a preocupării faţă de sănătatea migranţilor, dintre care unii trăiesc de cinci ani în tabere de refugiaţi, ceea ce duce la depresii şi tentative de sinucidere, inclusiv în rândul copiilor.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Barcelona va majora taxa pentru pasagerii navelor de croazieră care fac escală în oraş

Barcelona va majora taxa pentru pasagerii navelor de croazieră care fac escală în oraş Barcelona va majora taxa plătită de pasagerii navelor de croazieră care...

Mircea Baciu, primul moldovean care a cucerit cele mai înalte șapte vârfuri ale lumii

Mircea Baciu, primul moldovean care a cucerit cele mai înalte șapte vârfuri ale lumii Alpinistul Mircea Baciu este primul moldovean care a ajuns pe cele...

USMF „Nicolae Testemițanu” a devenit membru educațional al Academiei Europene de Optometrie și Optică

USMF „Nicolae Testemițanu” a devenit membru educațional al Academiei Europene de Optometrie și Optică Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie (USMF) „Nicolae Testemițanu” a...

Recomandări MAE România pentru trecerea frontierelor bulgare. Plata taxei de pod, vignetă, starea drumurilor

Recomandări MAE România pentru trecerea frontierelor bulgare. Plata taxei de pod, vignetă, starea drumurilor Este sezonul vacanțelor, iar de multe ori drumul nostru către relaxare...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.