X

Ţările cu o poziţie puternică ar trebui să ajute statele afectate de nivelul ridicat al datoriei

Ţările cu o poziţie relativ puternică ar trebui să ajute statele vulnerabile, în special cele care se confruntă cu dificultăţi legate de nivelul datoriei, a afirmat joi directorul general al Fondului Monetar Internaţional (FMI), Kristalina Georgieva, transmite Reuters, potrivit agerpres.

O astfel de asistenţă ar fi în mod special importantă în contextul majorării dobânzilor şi a deprecierii valutelor, a explicat şeful FMI.

Citeşte şi: Şapte persoane, între care un turc şi un bulgar, închise în Belgia cu privire la ‘posibile atentate teroriste’

“Avem nevoie urgent de mecanisme globale mai rapide şi mai eficiente pentru a acorda asistenţă ţărilor afectate de nivelul ridicat al datoriei”, astfel de mecanisme ar fi atât în beneficiul debitorilor, cât şi al creditorilor, a declarat Georgieva la Forumul Boao pentru Asia.

Oficialul a adăugat: “Succesul iniţiativei ar elimina o sursă importantă de incertitudini pe plan global”.

FMI salută angajamentul Chinei în programul comun privind datoriile şi participarea la masa rotundă privind datoriile globale suverane, a anunţat Georgieva.

Forumul Boao, perceput ca echivalentul asiatic al Forumului Economic Mondial (WEF) de la Davos, Elveţia, se desfăşoară până vineri în insula chineză Hainan.

Ţările trebuie să lucreze împreună pentru a revigora comerţul internaţional într-un mod echitabil, astfel încât mai mulţi oameni să beneficieze de pe urma globalizării, şi să fie diversificate lanţurile de aprovizionare, pe baza unei logici economic, a declarat Georgieva. Oficialul a explicat că cercetările FMI arată că pe termen lung costurile fragmentării comerţului ar putea ajunge la 7% din PIB-ul global, iar Asia, ca regiune cu un nivel ridicat de integrare, ar fi cea mai afectată.

Citeşte şi: Beijingul ameninţă Taiwanul, din cauza vizitei preşedintelui taiwanez în SUA – Black News

De asemenea, guvernele trebuie să protejeze persoanele vulnerabile, în special în ţările care s-au confruntat cu dificultăţi în ultimii trei ani, a afirmat Georgieva, referindu-se la impactul pandemiei de COVID-19.

“Aceasta înseamnă furnizarea de sprijin fiscal orientat pentru cei care au cea mai multă nevoie, sau cei mai afectaţi de insecuritatea alimentară sau de criza costului de trai”, susţine directorul general al Fondului Monetar Internaţional.

Tags: FMI (Fondul Monetar Internaţional)Forumul BoaoKristalina Georgieva
Categorii: Știrile zilei