Ţările de Jos vor sprijini propunerea UE privind plafonarea gazului rusesc

Publicat:

Ţările de Jos, care s-au opus constant unei plafonări a preţului gazului, vor sprijini propunerea UE care vizează gazul rusesc în mod specific, a declarat miercuri pentru Reuters un purtător de cuvânt al Ministerului Energiei, potrivit agerpres.  

Ţările de Jos sunt de acord şi cu transformarea reducerii de 15% a cererii de gaz în UE dintr-una voluntară într-una obligatorie, a spus purtătorul de cuvânt Pieter ten Bruggencate.


Citește și :  Rusia extinde sancţiunile împotriva responsabililor militari din UE; Putin nu vrea un răspuns simetric la limitarea vizelor

“Economisirea energiei este de departe opţiunea preferată pentru Ţările de Jos, pentru că noi credem că va ajuta la reducerea preţurilor”, a spus el. “Vedem asta mai degrabă ca pe o problemă de cerere, decât una de aprovizionare”, a spus el.

În acelaşi timp, purtătorul de cuvânt a precizat că deşi guvernul olandez nu susţine plafonarea preţurilor în general va susţine propunerea Ursulei von der Leyen de miercuri privind plafonarea gazului rusesc.

“În acest fel putem lovi finanţele ruseşti direct şi acest lucru poate fi făcut fără a afecta şi mai mult piaţa mai largă. Opţiunea unei plafonări a preţurilor ruseşti pare să se bucure de un sprijin răspândit”, a mai spus Pieter ten Bruggencate.

Citește și :  Comisia Europeană propune PLAFONAREA preţului la gazele naturale ruseşti

Comentariile sale vin cu două zile înainte de o reuniune extraordinară a miniştrilor energiei de vineri în cadrul căreia ar urma să se adopte măsuri de urgenţă pentru reducerea preţurilor la energie

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

O fetiţă de 3 ani din Moldova a fost găsită pe un şantier din Italia

O fetiţă de 3 ani din Moldova a fost găsită pe un şantier din Italia O fetiță de 3 ani din R.Moldova a fost găsită...

Pfizer va testa în studii clinice un medicament oral pentru slăbit

Pfizer va testa în studii clinice un medicament oral pentru slăbit Grupul farmaceutic american Pfizer va testa în studii clinice o versiune modificată a unui...

Studiu: Cum sunt manipulați oamenii ca să nu renunțe la abonamentele pentru aplicații și site-uri?

Studiu: Cum sunt manipulați oamenii ca să nu renunțe la abonamentele pentru aplicații și site-uri? Studiu FTC: Majoritatea aplicațiilor și site-urilor web cu abonament practică...

UE amenință platforma X cu o amendă uriașă. Ce legi încalcă rețeaua socială a lui Elon Musk

UE amenință platforma X cu o amendă uriașă. Ce legi încalcă rețeaua socială a lui Elon Musk Platforma X, fostă Twitter, a lui Elon Musk...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.