X

Ţările membre ale UE au raportat o creştere a numărului de solicitări de azil noi în august

Ţările membre ale UE au raportat o creştere a numărului de solicitări de azil noi în august, conform unor date prezentate vineri de biroul de statistică al blocului comunitar, Eurostat, relatează DPA, potrivit agerpres.

Un număr total de 77.595 de persoane au aplicat pentru azil în august, o creştere cu 17% comparativ cu iulie şi de până la 54% comparativ cu luna august a anului trecut.

Citește și: FRIGUL IERNII, noua armă a lui Vladimir Putin în războiul din Ucraina

Acest nou număr este de asemenea mai mare şi decât cel înregistrat în august 2019 (49.825 de solicitări de azil), înainte ca pandemia de COVID-19 să afecteze nu doar călătoriile internaţionale, ci şi fluxurile migratorii.

În august, sirienii au reprezentat cel mai mare grup de persoane care au cerut azil în UE (11.860), urmaţi de afgani (10.675), indieni (4.170), turci (4.105) şi venezueleni (3.565).

Germania a raportat cel mai mare număr de solicitări de azil de la începutul lui 2022, conform datelor Eurostat.

Citește și: Parlamentul Franţei sistează dezbaterea privind interzicerea coridelor

În august, Germania a primit 16.950 de aplicaţii, urmată de Austria (14.030), Franţa (11.900), Spania (8.650) şi Italia (5.985).

Aceste cinci ţări au raportat aproape trei sferturi din toate solicitările de azil, conform Eurostat.

Tags: Austriacovid-19EurostatfrantagermaniaspaniaUE
Categorii: Diaspora