X

Țările NATO au ajuns la un acord pentru a crește cheltuielile militare la cel puțin 2% din PIB

Țările NATO au ajuns la un acord pentru a crește cheltuielile militare la cel puțin 2% din PIB, au declarat vineri seara, pentru Reuters, doi diplomați, sub protecția anonimatului, potrivit mediafax.

Cei 31 de aliați au căzut de acord asupra „unui angajament pentru a investi în viitor cel puțin 2%” din PIB în armată, au declarat doi diplomați, vorbind sub protecția anonimatului și confirmând un raport anterior al agenției germane de presă DPA.

Citește și : Premierul olandez Rutte anunță demisia guvernului său

Acordul privind noul obiectiv de cheltuieli a fost una dintre chestiunile nerezolvate înaintea summitului NATO care va avea loc săptămâna viitoare, marți și miercuri, la Vilnius.

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a intenționat să facă din obiectivul actual al NATO privind cheltuielile militare de 2% din PIB-ul național o cerință minimă, mai degrabă decât un obiectiv de atins.

În 2014, liderii NATO au convenit să crească cheltuielile pentru apărare „spre 2% din PIB” în decurs de un deceniu. În 2023, ținta fusese îndeplinită de doar 11 din cei 31 de membri ai alianței. Cele 11 state sunt: Statele Unite, Marea Britanie, Polonia, Grecia, Estonia, Lituania, Finlanda, România, Ungaria, Letonia și Slovacia. În coada clasamentului se află Canada, Slovenia, Turcia, Spania, Belgia și Luxemburg, ale căror cheltuieli de apărare au fost sub 1,4% din PIB.

Citește și : Casa Albă: Ucraina ‘nu se va alătura NATO’ la finalul summitului de la Vilnius

Tags: aparareEstoniafinlandagreciaLetoniaLituaniamarea britanieNATOPIBPoloniaRomaniaStatele UniteUngariaVilnius
Categorii: Diaspora