X

Ţările UE, de acord să contribuie la o intervenţie rapidă pentru a ajuta Grecia în faţa afluxului de migranți(Frontex)

Ţările membre ale Uniunii Europene au comunicat marţi Agenţiei europene de control la frontiere Frontex acordul lor de a contribui la o intervenţie rapidă pentru a ajuta Grecia în faţa afluxului miilor de migranţi veniţi prin Turcia, potrivit France Presse, potrivit agerpres.

Consiliul de administraţie al Frontex, compus din reprezentanţi ai poliţiei de frontieră din ţările membre şi ai Comisiei Europene, a subliniat că agenţia ‘sprijină complet’ Grecia în faţa acestei situaţii şi va acţiona ‘în spiritul solidarităţii europene’, se menţionează într-un comunicat.

Citește și : Vaticanul AMÂNĂ o a doua conferinţă papală

Statele membre ‘confirmă că sunt pregătite să aducă contribuţii obligatorii corespunzătoare’ în cadrul structurii de reacţie rapidă şi să contribuie de asemenea cu material tehnic, se mai spune în comunicat, fără să se precizeze calendarul acestei desfăşurări.

Frontex a acceptat luni lansarea unei operaţiuni rapide în sprijinul Greciei. Ea a desfăşurat deja întăriri şi a ridicat nivelul de alertă în zona frontierei dintre Turcia şi Grecia.

Turcia şi-a deschis graniţele cu Europa, spre Grecia şi Bulgaria, lăsând cale liberă miilor de refugiaţi şi migranţi.

Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan pune presiune pe UE şi NATO cu scopul de a obţine sprijinul lor în operaţiunile militare ale Turciei în Siria.

Citește și : Guvernul lui BoJo a trasat planul de luptă împotriva coronavirusului

Tags: greciamigrantiturcia
Categorii: Diaspora