Ţările UE se grăbesc să cumpere cărbune în perspectiva interzicerii importurilor din Rusia (Reuters)

Publicat:

Cumpărătorii europeni majorează achiziţiile de cărbune din întreaga lume, după ce Comisia Europeană (CE) a propus marţi noi sancţiuni contra Rusiei, inclusiv interzicerea importurilor de cărbune din Rusia şi a intrării navelor ruseşti în porturile UE, au declarat pentru Reuters surse din domeniul transporturilor, potrivit agerpres.  

Noile restricţii vin într-o perioadă de incertitudini privind viitorul livrărilor de gaze ruseşti spre UE. Rusia le-a cerut statelor Uniunii Europne să-i plătească în ruble gazele livrate începând cu 1 aprilie, ceea ce acestea au refuzat. În prezent, livrările continuă, întrucât primele plăţi pentru volumele de gaze livrate după această dată sunt scadente în a doua jumătate a lunii.


Citește și :  SUA sancţionează familiile Putin şi Lavrov

În martie, statele membre UE au importat în total 7,1 milioane de tone de cărbune pentru producerea de energie termică, o creştere de 40,5% faţă de perioada similară din 2021 şi cel mai ridicat nivel începând din martie 2019, susţin analiştii de la Braemar ACM.

“În pofida continuării livrărilor de cărbune rusesc spre Europa în martie, aşteptata modificare a fluxurilor de cărbune spre Europa a început să aibă efect. Livrările din Columbia şi Statele Unite au fost la un nivel solid, acestea furnizând cea mai eficientă alternativă din punct de vedere al costurilor pentru utilizatorii finali din Europa”, a apreciat Mark Nugent, analist la Braemar.

Conform datelor CE, blocul comunitar depinde de Rusia pentru aproximativ 45% din importurile sale de cărbune, 45% din importurile de gaze şi aproximativ 25% din importurile de petrol.

Datele Braemar arată că în martie au fost importate din Rusia în UE 3,5 milioane de tone de cărbune pentru producerea de energie termică, cel mai ridicat nivel lunar începând din octombrie 2020.

De asemenea, UE a importat 1,3 milioane de tone de cărbune pentru producerea de energie termică din Columbia şi 809.000 tone din Statele Unite.

Citește și : Liderii internaționali îl condamnă ferm pe președintele rus Putin pentru masacrul de la Bucea

“Există temeri majore privind riscul tranzacţiilor cu cărbunele rusesc (din cauza extinderii sancţiunilor), deci deja livrările sunt afectate”, susţin sursele.

Deşi încă este mai scump să arzi gaze decât cărbune pentru a produce energie, preţul cărbunelui pentru producerea de energie termică a atins anul acesta un nivel ridicat record.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Mai mult de jumătate dintre statele UE cer un nou sistem care să faciliteze returnarea migranţilor

Mai mult de jumătate dintre statele UE cer un nou sistem care să faciliteze returnarea migranţilor Un număr de 17 state europene au cerut Comisiei...

O moldoveancă de 18 ani, ucisă cu bestialitate de un vecin, la Băcău: Crima a avut loc sub ochii fraților mai mici

O moldoveancă de 18 ani, ucisă cu bestialitate de un vecin, la Băcău: Crima a avut loc sub ochii fraților mai mici O moldoveancă de...

/FOTO/ Un nou record mondial! Cât cântărește cel mai mare pepene verde, cultivat vreodată de un bărbat din SUA

/FOTO/ Un nou record mondial! Cât cântărește cel mai mare pepene verde, cultivat vreodată de un bărbat din SUA A fost înregistrat un nou record...

Mai mulți fani ai lui Ajax, arestați în timpul meciului cu Slavia Praga; Motivul pentru care au fost reținuți

Mai mulți fani ai lui Ajax, arestați în timpul meciului cu Slavia Praga; Motivul pentru care au fost reținuți Ajax Amstedam a remizat în deplasare...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.