Tatăl premierului britanic dorește pașaport francez pentru a-şi putea menţine legăturile cu UE după Brexit

Publicat:

Tatăl premierului britanic Boris Johnson, Stanley Johnson, a declarat joi că a demarat procedurile de solicitare a unui paşaport francez pentru a-şi putea menţine legăturile cu Uniunea Europeană după Brexit, transmite Reuters, potrivit agerpres.  

Stanley Johnson, fost membru al Parlamentului European care a votat în favoarea rămânerii Regatului Unit în UE la referendumul din 2016, a spus postului RTL că doreşte să devină cetăţean francez ca urmare a legăturilor puternice de familie cu Franţa.


Citește și : Irlanda consolidează prezenţa poliţiei sale la frontiera cu Regatul Unit

“Dacă înţeleg bine, sunt francez. Mama mea s-a născut în Franţa, mama ei era sută la sută franţuzoaică, la fel şi bunicul ei. Deci în ceea ce mă priveşte nu fac decât să revendic ceea ce am deja. Iar acest lucru mă face foarte fericit”, a declarat Stanley Johnson, în vârstă de 80 de ani, care s-a exprimat în limba franceză.

“Voi fi mereu un european, asta-i sigur. Nimeni nu poate veni să spună poporului britanic: nu sunteţi europeni. A avea o legătură cu Uniunea Europeană este important”, a adăugat el.

Fiul său, Boris, a fost unul dintre reprezentanţii de seamă ai campaniei în favoarea ieşirii Regatului Unit din UE la referendumul din 2016 şi consideră că Regatul Unit “poate prospera extraordinar” în calitate de naţiune pe deplin suverană în afara UE, pe care o percepe drept excesiv de birocratică.

Regatul Unit iese oficial de pe orbita UE joi noaptea, după o relaţie adesea dificilă cu proiectul european care a durat 48 de ani.

Citește și : Navalnîi denunţă noua investigaţie a Administraţiei Putin împotriva sa

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

O fetiţă de 3 ani din Moldova a fost găsită pe un şantier din Italia

O fetiţă de 3 ani din Moldova a fost găsită pe un şantier din Italia O fetiță de 3 ani din R.Moldova a fost găsită...

Pfizer va testa în studii clinice un medicament oral pentru slăbit

Pfizer va testa în studii clinice un medicament oral pentru slăbit Grupul farmaceutic american Pfizer va testa în studii clinice o versiune modificată a unui...

Studiu: Cum sunt manipulați oamenii ca să nu renunțe la abonamentele pentru aplicații și site-uri?

Studiu: Cum sunt manipulați oamenii ca să nu renunțe la abonamentele pentru aplicații și site-uri? Studiu FTC: Majoritatea aplicațiilor și site-urilor web cu abonament practică...

UE amenință platforma X cu o amendă uriașă. Ce legi încalcă rețeaua socială a lui Elon Musk

UE amenință platforma X cu o amendă uriașă. Ce legi încalcă rețeaua socială a lui Elon Musk Platforma X, fostă Twitter, a lui Elon Musk...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.