X

Tatăl şi fratele preşedintelui argentinian, audiaţi în dosarul ‘Caietele Corupţiei’

Franco şi Gianfranco Macri, tatăl şi fratele preşedintelui argentinian de centru-dreapta Mauricio Macri, sunt convocaţi joi de un judecător în cadrul unui scandal de dare de mită guvernului Kirchner de către companii din domeniul contrucţiilor şi lucrărilor publice, informează luni presa locală, preluată de AFP, potrivit agerpres.

Socma, societate din grupul Macri, este suspectată de justiţie că a dat mită pentru a obţine concesionarea a două autostrăzi în timpul mandatului fostului preşedinte Nestor Kirchner (2003-2007).

Citeşte şi: Cutremur puternic la nord de Antarctica

Scandalul aşa-numit al “Caietelor corupţiei”, care a izbucnit în august, a dezvăluit existenţa unui sistem instituţionalizat de corupţie în timpul administraţiei lui Nestor şi Cristina Kirchner. Practic, erau plătite mite de către companiile din domeniu în schimbul unor contracte publice.

Numeroşi şefi de companii au fost inculpaţi în această afacere, printre care şi un văr al preşedintelui, Angelo Calcaterra, a cărui societate, Iecsa, a fost implicată.

Calcaterra şi numeroşi alţi antreprenori inculpaţi au acceptat să colaboreze cu justiţia şi beneficiază de un statut special care îi scuteşte de plasarea în detenţie.

Citeşte şi: O rusoaică este acuzată de spionaj în SUA

Judecătorul Claudio Bonadio a inculpat-o în special pe fosta preşedintă Cristina Kirchner, estimând că ea era creierul acestui sistem.

Franco Macri, un italian instalat de peste jumătate de secol la Buenos Aires, a făcut avere în Argentina şi companiile sale sunt prezente în lucrări publice, în domeniul construcţiei de autostrăzi şi în industria auto.

Joi, un alt mare om de afaceri, Eduardo Eurnekian, care conduce holding-ul Corporacion America care gestionează peste o sută de aeroporturi, în special în Argentina, a fost şi el interogat de justiţie.

Tags: Angelo CalcaterraargentinaBuenos AiresCorporacion AmericacoruptieCristina KirchnerEduardo EurnekianFranco MacriGianfranco MacriMauricio MacriNestor KirchnerSocma
Categorii: Știrile zilei