Tauber acuză PA că ar încerca să o împiedice să plece în Rusia: ‘O situație absolut stranie’

Publicat:

Tauber acuză PA că ar încerca să o împiedice să plece în Rusia: ‘O situație absolut stranie’

Deputata Marian Tauber acuză Procuratura Anticorupție că ar încerca să o împiedice să plece în Rusia. Parlamentara susține că procurorii au solicitat de urgență convocarea unei ședințe de judecată, pentru a cere magistraților să-i fie interzis să părăsească țara.

„Este o ședință de judecată neobișnuită și o situație absolut stranie. Astăzi, în prima jumătate a zilei, am aflat de la avocatul meu, că procurorii au cerut instanței să îmi impună interdicția de a părăsi țara, pe un termen de 60 de zile. Asta deși nu aveam nicio ședință de judecată până pe 16 septembrue”, a declarat Marina Tauber, în fața sediului Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani, potrivit unimedia.info.


Citește și: Alertă de călătorie în Grecia. Recomandările MAE

„Toți știu că de multe ori am călătorit, inclusiv în Rusia, și de fiecare dată am revenit în țară și am participat punctual la toate ședințele de judecată. Chiar astăzi seara aveam planificat un zbor în Federația Rusă”, a precizat deputata.

Deși avocatul ar fi solicitat amânarea ședinței de judecată, pentru ziua de mâine, acesta a fost refuzat.

Deputata susține că demersul procurilor se bazează pe o postare de pe un canal de Telegram, care ar fi scris că Marina Tauber părăsește țara, pe o perioadă nedeterminată de timp.

Acum câteva zile, deputata Marina Tauber anunța că este „forțată să părăsească țara, după mai multe amenințări grave cu răfuiala fizică, inclusiv”. „Ultima amenințare a fost însoțită de o fotografie cu sânge și o promisiune de violență fizică. PAS închide ochii la astfel de cazuri, încurajând prin inacțiune crearea unei atmosfere de frică și ură. Este convenabil pentru cei care doresc să suprime disidența și să intimideze opoziția”, a scris Marina Tauber, pe canalul său de Telegram.

Citește și: VIDEO Momentul când șeful regiunii Kursk i-a spus lui Putin că Rusia a pierdut controlul asupra a 28 de așezări din regiune, iar președintele Rusiei l-a întrerupt

La scurt timp, în aceeași zi, Tauber a făcut clarificări după anunțul privind plecarea din țară. „Nu intenţionez să plec din ţară, voi lupta pentru dreptate și un viitor mai bun pentru țara noastră. Maia Sandu, te bucuri prea devreme, degeaba aștepți un asemenea cadou. În ciuda amenințărilor și presiunilor, voi continua munca mea pentru binele Patriei noastre”, a scris Marina Tauber.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Zelenski face presiuni asupra SUA pentru a aproba atacuri mai adânci în Rusia

Zelenski face presiuni asupra SUA pentru a aproba atacuri mai adânci în Rusia Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a intensificat, sâmbătă, presiunile asupra Statelor Unite pentru...

Dan Perciun, mesaj pentru elevii care au avut primul sunet astăzi

Dan Perciun, mesaj pentru elevii care au avut primul sunet astăzi Cu ocazia începutului noului an de studii 2024-2025, ministrul Educației și Cercetării, Dan Perciun,...

Mașinile chinezești se vând în Rusia la preț de Mercedes, dar lumea le cumpără. Cât de afectată este, de fapt, țara care a invadat...

Mașinile chinezești se vând în Rusia la preț de Mercedes, dar lumea le cumpără. Cât de afectată este, de fapt, țara care a invadat...

Ministrul apărării din Israel cere un acord rapid pentru eliberarea ostaticilor

Ministrul apărării din Israel cere un acord rapid pentru eliberarea ostaticilor Ministrul israelian al apărării Yoav Gallant a cerut duminică o reuniune urgentă a cabinetului...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.