X

Taxarea companiilor digitale în locul unde ele activează ar genera 100 de miliarde de dolari pe an

Liderii G20 plănuiesc să taxeze marile companii digitale în locul în care îşi desfăşoara activitatea, nu acolo unde sunt înregistrate. Acest mod de fiscalizare ar genera o sumă de 100 de miliarde de dolari economiei globale, transmite Reuters, scrie agerpres.

Sunt vizate în principal marile companii Google, Amazon şi Facebook.

Citește și : Aproape 3.500 de civili ucişi în urma războiului din Afganistan în 2019 (ONU)

Regulile globale sunt vor fi elaborate de Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE). Aceasta va face companiile digitale să plătească impozit acolo unde îşi desfăşoară activitatea, mai degrabă decât în locul în care înregistrează filiale. OCDE spune că acest lucru ar putea stimula veniturile fiscale naţionale cu un total de 100 de miliarde de dolari pe an.

Apelul pentru unitate a venit din partea Statelor Unite, ţara care găzduieşte cele mai mari companii de tehnologie. Iniţiativa este o încercare de a elimina orice blocaj al reguli până după alegerile prezidenţiale din noiembrie.

Ministrul german de Finanţe a afirmat că nu au timp să aştepte până după alegeri.

Citește și : Numărul cazurilor de infectare cu noul coronavirus în Coreea de Sud a ajuns la 433

Europa pune de mult timp presiuni pe această temă, pentru ca marile companii tehnologice, care au afaceri extrem de profitabile prin intermediului Internetului, să plătească impozite acolo unde îşi vând serviciile şi nu în paradisuri fiscale, politică cunoscută sub numele de ”optimizare fiscală agresivă”.

Unele ţări, precum Franţa, Italia, Maria Britanie şi Spania şi-au impus deja propriile taxe privind serviciile digitale sau intenţionează să facă acest lucru.

Tags: amazonfacebookfrantaG20GoogleitaliaMaria BritanieOCDE
Categorii: Diaspora