Taxe vamale la medicamente: ‘un scenariu catastrofal’, avertizează industria farmaceutică europeană

Federația Industriilor Farmaceutice Europene consideră că noile tarife americane anunțate joi riscă să crească costurile și să perturbe lanțurile de aprovizionare, potrivit Le Figaro.

Federația Europeană a Industriilor Farmaceutice (Efpia) a transmis vineri că introducerea unor noi taxe vamale americane asupra medicamentelor „ar crea cea mai gravă situație posibilă”, reacționând la anunțul lui Donald Trump de a impozita medicamentele cu până la 100% , potrivit stiripesurse.

Citește și: Stăuceni primește finanțare de la UE

Aceste taxe vamale asupra medicamentelor „ar crea cea mai gravă situație posibilă”, a declarat directorul general al Efpia, Nathalie Moll, într-o reacție, amintind că aceste taxe „cresc costurile, perturbă lanțurile de aprovizionare și împiedică pacienții să obțină tratamente vitale”.

„Uniunea Europeană (UE) și Statele Unite au deja un acord comercial în vigoare; acestea ar trebui acum să continue discuțiile despre modul în care UE își poate îmbunătăți sprijinul pentru costul cercetării și dezvoltării globale într-un mod care să nu dăuneze pacienților din UE și din Statele Unite ”, a adăugat ea.

Președintele SUA, Donald Trump, a anunțat joi că, începând cu 1 octombrie, Statele Unite vor impune un tarif de 100% la importurile de „orice produs farmaceutic de marcă sau brevetat ”, cu excepția companiilor care construiesc fabrici în Statele Unite.

Citește și: Noua lege europeană privind libertatea presei: ce schimbări se produc în UE

Industria farmaceutică este în alertă de luni de zile cu privire la reintroducerea tarifelor la medicamente, după mai bine de 30 de ani de scutire.

This post was last modified on 26/09/2025 17:13 17:13

Tags: medicamentetaxe
Externe