Ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Vladimir Bolea susține că nu cunoaște despre situația taximetriștilor de la aeroportul, care trag de pasageri să-i transporte în centru orașului cu sume care pornesc de la 15 euro.
Citește și: Stabilit prin lege: un singur intermediar între producătorul primar și consumatorul final
Potrivit Bani.md, pasagerii sunt abordați de persoane necunoscute care le oferă curse la prețuri arbitrare, de 300 sau chiar 500 de lei până în centrul Chișinăului. Întrebat, în cadrul unei emisiuni TV dacă statul poate interveni pentru a face ordine în acest domeniu, Bolea a spus că va discuta cu conducerea aeroportului și că aceasta este responsabilă de gestionarea situației. Totodată, el a admis că administrarea actuală „nu este una bună”.
În același timp, ministrul a subliniat că prioritatea instituției pe care o conduce este dezvoltarea infrastructurii, inclusiv lansarea unei conexiuni feroviare către aeroport, care ar urma să ofere o alternativă mai accesibilă și confortabilă pentru pasageri.












