Teatrele de pe Broadway INTERZIC accesul copiilor nevaccinaţi

Publicat:

Broadway League, asociaţie ce regrupează peste 40 săli de teatru, a anunţat luni că măsura obligatorie a vaccinării pentru a putea asista la spectacolele sale se va aplica şi copiilor cu vârste între 5 şi 11 ani începând cu 29 ianuarie, relatează EFE, potrivit agerpres.

La fel ca în cazul adulţilor şi al adolescenţilor, teatrele de pe Broadway vor cere un interval de cel puţin 14 de zile de la administrarea celei de-a doua doze pentru accesul la spectacole.


Citeşte şi: David Sassoli, preşedintele Parlamentului European, a încetat din viaţă – Black News

Asociaţia a anunţat totodată că actualele măsuri anti-coronavirus care pe lângă vaccinarea obligatorie impune şi purtarea în orice moment a măştilor se va extinde până la 30 aprilie.

“Suntem mândri să putem marca cele mai bune standarde de protocol împotriva coronavirusului în toate teatrele de pe Broadway din New York”, notează într-un comunicat preşedinta Broadway League, Charlotte St. Martin.

Minorii sub 5 ani vor avea în continuare acces în teatre, cu prezentarea unui test PCR negativ efectuat cu 72 de ore înainte, sau un test antigen realizat înainte cu şase ore de spectacol.

Citeşte şi: Ce a făcut creierului tău folosirea unui iPhone timp de 15 ani – Black News

Actualul val de contagieri a determinat anularea timpurie a unor piese ca “Ain’t Too Proud”, “Thoughts of a Colored Man”, “Jagged Little Pill” sau “The Waitress”, precum sau suspendarea temporară a spectacolului “The Music Man”, cu Hugh Jackman în rolul principal, alături de alte musicaluri precum “Mrs. Doubtfire”, “Hamilton” şi “Regele Leu”.

În pofida înmulţirii contagierilor la New York asociate variantei Omicron – cu cifre maxime de până la 80.000 de cazuri într-o zi, săptămâna trecută – autorităţile oraşului nu au dispus închiderea şcolilor, magazinelor sau locurilor de agrement, optând pentru încurajarea populaţiei de a face a treia doză de vaccin şi de a creşte numărul centrelor de testare pentru COVID-19.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Mai multe târguri locale organizate în Chișinău pentru sprijinirea producătorilor autohtoni

Mai multe târguri locale organizate în Chișinău pentru sprijinirea producătorilor autohtoni Mai multe târguri vor fi organizate în sectoarele Capitalei, anunță Primăria Chișinău, în weekendul...

Gărzile Revoluţionare iraniene ameninţă că vor lovi industria energetică a Israelului dacă va ataca Iranul

Gărzile Revoluţionare iraniene ameninţă că vor lovi industria energetică a Israelului dacă va ataca Iranul Gărzile Revoluţionare iraniene au avertizat vineri că vor lovi industria...

Evitați zonele de risc! Avertismentul salvatorilor, în legătură cu vremea instabilă

Evitați zonele de risc! Avertismentul salvatorilor, în legătură cu vremea instabilă Inspectoratul General pentru Situații de Urgență a lansat o serie de recomandări în legătură...

Pentagonul nu susţine interceptarea rachetelor sau dronelor deasupra Ucrainei de pe teritoriul membrilor NATO

Pentagonul nu susţine interceptarea rachetelor sau dronelor deasupra Ucrainei de pe teritoriul membrilor NATO Pentagonul nu susţine interceptarea rachetelor sau dronelor deasupra Ucrainei de pe...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.