
După o absenţă de doi ani cauzată de pandemia de COVID-19, Techno Parade, un eveniment important din calendarul evenimentelor dedicate muzicii electronice, revine sâmbătă la Paris cu o ediţie al cărei invitat de onoare este DJ Xenia, o artistă din Ucraina, informează AFP, potrivit agerpres.
Traseul se întinde pe o distanţă de 6,5 kilometri, unul dintre cele mai lungi care au fost concepute de la crearea acestui eveniment în 1998. Cea mai recentă ediţie care a putut fi organizată, în 2019, a reunit 300.000 de participanţi.
Citeşte şi: Turcia condamnă referendumurile ruse din Ucraina – Black News
Dorind să marcheze reîntâlnirea cu publicul larg pe străzile din capitala Franţei, cea de-a 24-a ediţie a evenimentului Techno Parade le-a adresat parizienilor invitaţia de “a face o petrecere împreună”, pentru a milita în favoarea unei mai bune aprecieri a muzicii electronice.
Technopol, o asociaţie care militează pentru protejarea culturii muzicii electronice, a creat evenimentul Techno Parade cu sprijinul unui fost ministru francez al Culturii, Jack Lang, după modelul celebrei “Love Parade” din Berlin.
Sâmbătă, în jurul orei locale 13:00 (11:00 GMT), o paradă compusă din 11 care alegorice echipate cu sisteme de sunet de ultimă generaţie va porni într-un “potop” de decibeli din Piaţa Denfert-Rochereau pentru a ajunge în Place de la Nation spre sfârşitul după-amiezii. Evenimentul se va prelungi cu o petrecere oficială la Périphérique, un spaţiu de creaţie din Parc de la Villette.
Carul alegoric al Institutului lumii arabe, decorat în culorile curcubeului şi cu sloganul “Habibi, les révolutions de l’amour”, titlul următoarei sale expoziţii dedicate identităţilor LGBTQIA+, va reuni mai mulţi DJ, precum Hadj Sameer, Zaatar, Sara Dziri şi kasbaH.
Recunoaştere
Muzicieni precum The Avener, Feder, Bakermat şi Hallsax, din aproximativ 100 de DJ participanţi, se vor succeda la platanele altor care alegorice pentru a difuza cântece incluse în diversele curente ale muzicii tehno (house, trance, drum&bass).
Techno Parade va fi şi o bună ocazie pentru “a arăta sunetul”, cu scopul de a apăra muzica electronică.
Citeşte şi: Un alt cutremur puternic zguduie Mexicul – Black News
“Cerem în continuare o recunoaştere deplină a culturii electro. Organizatorii festivalurilor tehno se lovesc încă de anumite dificultăţi”, a declarat Tommy Vaudecrane, preşedintele asociaţiei Technopol.
“Festivalurile electro trebuie să poată avea o implantare durabilă, fără ca anumite prefecturi să adauge constrângeri suplimentare. Astfel, noi cerem spaţii dedicate şi perene, îndepărtate de zonele locuite pentru a proteja comunităţile de emisiile sonore”, a adăugat el.
Tommy Vaudecrane consideră şi că “decretul sunet”, un decret adoptat în 2017, care stabileşte regulile ce vizează protejarea publicului expus la niveluri sonore ridicate, nu este adaptat corespunzător.
“Muzica tehno emite unde infrajoase. Dacă aplicăm limitările ce vizează toate muzicile, oamenii nu ar putea resimţi fizic muzica tehno”, a adăugat el.
Printre alte revendicări se află şi înscrierea muzicii electronice în patrimoniul cultural francez.
“De la Pierre Henry, care avea acel ‘French Touch’, şi până la Jean-Michel Jarre, Laurent Garnier şi Manu Le Malin, artiştii francezi au marcat istoria muzicii electronice de aproape 50 de ani, făcând din Franţa una dintre ţările de referinţă la nivel mondial”, a subliniat Tommy Vaudecrane.
This post was last modified on 22/09/2022 12:40 12:40