X

Teheran: Atacurile împotriva unor baze în Siria vor atrage un răspuns imediat

Loviturile împotriva unor baze având legături cu Iranul în Siria vor atrage un răspuns imediat, a declarat un purtător de cuvânt iranian sâmbătă, după informaţia privind moartea a 19 persoane într-unul din schimburile cele mai sângeroase din ultimii ani între forţele americane şi cele aliniate Iranului, transmite Reuters, potrivit agerpres

‘Orice pretext de a ataca instalaţii înfiinţate la cererea guvernului sirian pentru a combate terorismul şi elemente ale Statului Islamic în această ţară va fi întâmpinat cu un contra-răspuns imediat’, a declarat Keyvan Khosravi, purtător de cuvânt al Consiliului Suprem de Securitate Naţională, citat de agenţia semi-oficială Nournews.

Citește și : NATO îşi caută şef – iată care sunt candidaţii cunoscuţi până acum

Bilanţul loviturilor aeriene împotriva unor baze pro-iraniene în estul Siriei a crescut la 19 luptători morţi – trei soldaţi sirieni, 11 luptători sirieni din miliţii proguvernamentale şi cinci luptători ne-sirieni afiliaţi guvernului, a indicat sâmbătă Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului (OSDO). Directorul OSDO, Rami Abdel Rahman, nu a putut preciza naţionalitatea acestora din urmă.

Forţele americane au întreprins ‘lovituri aeriene de precizie’ în estul Siriei după un atac cu dronă care a ucis un american şi a răniţi alţi şase, a anunţat joi seară Pentagonul.

Atacul cu dronă a avut loc joi la ora 13.38 (10.38 GMT) împotriva unei instalaţii de mentenanţă a unei baze în apropiere de Hasakah, în nord-estul Siriei, a indicat Pentagonul într-un comunicat.

Serviciile de informaţii americane consideră că drona era ‘de origine iraniană’.

Persoana decedată este un contractor, iar răniţii sunt cinci soldaţi şi un alt contractor.

Citește și : Milioane de copii se confruntă cu un risc crescut de malnutriţie din cauza lipsei de fonduri

Schimbul iniţial a declanşat o serie de lovituri reciproce. Un alt militar american a fost rănit, potrivit unor oficiali, iar surse locale suspectează că tiruri americane cu rachete au lovit mai multe locaţii în estul Siriei.

Preşedintele american Joe Biden a avertizat vineri Iranul că Statele Unite vor ‘acţiona în forţă’ pentru a proteja americani.

Tags: IranKeyvan KhosraviosdoRami Abdel Rahmansiria
Categorii: Sinteze