X

Teheranul acuză Marea Britanie că încearcă să destabilizeze Iranul

Ministrul iranian al informaţiilor, Esmail Khatib, a acuzat miercuri Marea Britanie că desfăşoară acţiuni vizând destabilizarea Republicii islamice, în contextul manifestaţiilor declanşate de moartea tinerei Mahsa Amini în arestul poliţiei de moravuri, relatează AFP, potrivit agerpres.

“În ce priveşte recentele evenimente, implicarea britanicilor în propagandă şi a regimului saudit în finanţare (a manifestaţiilor) este mai mult decât evidentă”, a afirmat ministrul, citat de agenţia oficială Irna.

Citeşte şi: Alegeri în SUA, primele rezultate – Black News

Teheranul reproşează Londrei că găzduieşte canale media în persană care îi sunt ostile şi care mediatizează intens manifestaţiile începute după 16 septembrie.

Zeci de persoane, în cea mai mare parte manifestanţi, dar şi membri ai forţelor de securitate, au fost ucise şi alte câteva sute au fost arestate în aceste proteste, calificate de autorităţi drept “revolte”.

“Contrar Angliei, noi nu vom susţine niciodată actele teroriste şi insecuritatea în alte ţări”, a mai spus ministrul iranian, avertizând totodată că “Regatul Unit va plăti pentru acţiunile sale ce urmăresc să facă Iranul nesigur”.

La începutul lui octombrie, Ministerul de Externe iranian l-a convocat pe ambasadorul britanic pentru a protesta împotriva “ingerinţei MAE britanic în afacerile interne ale Iranului, prin recurgerea la interpretări false şi provocatoare”.

“Canalul Iran International (televiziune persanofonă cu sediul la Londra) a fost recunoscut drept organizaţie teroristă de către aparatul de securitate iranian şi agenţii săi vor fi urmăriţi de Ministerul informaţiilor”, a precizat Khatib.

Pe 19 octombrie, autorităţile iraniene au anunţat că au înscris pe lista lor neagră entităţi şi persoane din Marea Britanie, la câteva zile după ce Londra a impus sancţiuni poliţiei iraniene a moravurilor pentru moartea Mahsei Amini. Printre instituţiile vizate de sancţiuni figurează National Cyber Security Centre de la Londra şi GCHQ, agenţia britanică de informaţii şi securitate, precum şi BBC Persian şi Iran International.

Citeşte şi: Democraţii îşi menţin locul de guvernator al statului New York – Black News

“Acţiunile lor deliberate de susţinere a terorismului şi grupărilor teroriste, de instigare la terorism, de răspândire a violenţei şi urii şi de încălcare a drepturilor au condus la revolte, violenţe şi acte teroriste împotriva naţiunii iraniene”, a subliniat atunci ministerul.

La sfârşitul lui octombrie, Ministerul informaţiilor şi Gardienii revoluţiei, armata ideologică a Republicii islamice, au acuzat agenţia de informaţii a SUA, CIA, şi “aliaţii săi din Marea Britanie, Israel şi Arabia Saudită” de “complot” împotriva Iranului.

Tags: agenţia britanică de informaţii şi securitateEsmail KhatibGardienii RevoluţieiGCHQIranlondraMahsa Aminimarea britanieNational Cyber Security Centreteheran
Categorii: Sinteze