Teheranul a eliberat 440 de protestatari antiguvernamentali

Publicat:

Autorităţile iraniene au eliberat peste 400 de persoane reţinute în protestele antiguvernamentale care au izbucnit în mai multe oraşe din ţară la sfârşitul lunii decembrie, au relatat media de stat, citate de CNN, potrivit agerpres.

Douăzeci şi cinci de persoane au murit şi un număr necunoscut de protestatari au fost arestaţi în cele şase zile de demonstraţii, care au fost cea mai mare provocare pentru regimul de la Teheran de la manifestaţiile din 2009.


Citeşte şi: Un balcon al Bursei din Jakarta a căzut peste oameni – FOTO/VIDEO

Procurorul Tribunalelor Generale şi Revoluţionare din Teheran, Abbas Jafari Dolatabadi, a anunţat duminică eliberarea a 440 de persoane închise, a relatat agenţia de presă oficială IRNA.

Procurorul a cerut de asemenea judecătorilor să continue analizarea cazurilor celorlalţi protestatari şi să pregătească eliberarea lor imediată, a adăugat IRNA.

Într-o conferinţă de presă susţinută duminică la Teheran, purtătorul de cuvânt al sistemului judiciar, Gholam Hossein Mohseni Ejei, a spus că “numai 55 de suspecţi mai sunt în detenţie la Teheran în prezent”, conform agenţiei de presă semioficiale Fars.

Citeşte şi: Dublu atac terorist în Bagdad. Cel puţin 26 de morţi – FOTO/VIDEO

Numărul exact al protestatarilor reţinuţi în Iran este încă necunoscut.

Parlamentarul Mahmoud Sadeghi a susţinut marţi că circa 3.700 de persoane au fost arestate. Numărul este cu mult peste cele 450 de persoane despre care autorităţile iraniene au spus anterior că au fost arestate după protestele care au început la 28 decembrie. Oficialii americani estimează la 1.000 numărul persoanelor reţinute.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Europa îi rânjește în față propriului electorat (editorial)

Europa îi rânjește în față propriului electorat   Dreapta a câștigat teren la alegerile din Uniunea Europeană, însă noua ei conducere e tot cea veche   Alegătorii europeni...

Povestea lui Joe Biden: Moartea soției și a fiicei într-un accident, cancerul fiului Beau, politica

Povestea lui Joe Biden: Moartea soției și a fiicei într-un accident, cancerul fiului Beau, politica O inimă de piatră. Forțat să părăsească scena politică, furios...

Retragerea lui Biden, un avantaj pentru România?

Retragerea lui Biden, un avantaj pentru România? Retragerea lui Joe Biden din cursa prezidențială le dă democraților posibilitatea să vină cu un candidat proaspăt, capabil...

SUA, în faţa unei campanii tumultoase, cum nu s-a mai văzut din 1968

SUA, în faţa unei campanii tumultoase, cum nu s-a mai văzut din 1968 Retragerea preşedintelui american, Joe Biden, din cursa pentru Casa Albă aruncă ţara...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.