X

Teheranul vorbeşte despre protestele din Iran: Situaţia este ‘mai calmă’, dar mai sunt unele ‘revolte’

Iranul se confruntă în continuare cu “câteva probleme minore” legate de revolte, a recunoscut luni guvernul iranian, precizând în acelaşi timp că situaţia la nivel naţional este “mai calmă” decât duminică, relatează AFP, potrivit agerpres.

“Comparativ cu ieri (duminică – n.r.), situaţia este cu 80% mai calmă. Există (în continuare) câteva probleme minore, dar mâine sau poimâine nu vom mai avea nicio problemă legată de revolte”, a declarat presei purtătorul de cuvânt al guvernului iranian, Ali Rabii.

Vezi şi: ATAC armat în curtea casei! 4 morţi şi 6 răniţi în California – VIDEO

Iranul este lovit de vineri de un val de nemulţumire provocat de anunţarea unei reforme a sistemului de subvenţii pentru benzină, de pe urma căreia ar fi trebuit să profite cele mai nevoiaşe persoane, dar care a fost urmată de o creştere puternică a combustibilului la pompă.

Conform agenţiilor de presă iraniene, cel puţin 25 de oraşe iraniene au fost afectate de manifestaţii sau de revolte.

“Au avut loc adunări în unele oraşe, în unele provincii”, a declarat Rabii, fără a oferi mai multe detalii.

“Ce pot să vă spun astăzi este că numărul adunărilor este mai mic cu 80% decât cel de ieri”, a adăugat el, fără a face alte precizări.

“Dacă în prima zi am văzut la mişcarea de contestare persoane îngrijorate (de creşterea preţului la benzină), de duminică nu mai vedem oameni obişnuiţi care sunt îngrijoraţi”, a mai spus Rabii.

Citeşte şi: Michael Bloomberg a ajuns la momentul pocăinţei: ‘Îmi cer iertare!’

“Metodele s-au schimbat: au venit cu arme albe şi arme de foc. În loc de a scanda sloganuri şi de a protesta, ei au început să atace instalaţii publice, chiar centre militare” sau “instalaţii ale poliţiei”, a adăugat el.

În timp ce media iraniene au relatat despre doi morţi – un poliţist şi un civil – începând de vineri, Rabii a spus că guvernul “are nevoie de timp” pentru a furniza un “bilanţ definitiv” al victimelor, cu siguranţă nu până miercuri.

El a lăsat de înţeles de asemenea că victimele nu ar fi fost omorâte de forţele de ordine, ci ar fi murit din cauza unor participanţi la revoltă.

Tags: Ali RabiiIranprotesterevolteteheran
Categorii: Sinteze