
DW
Preşedintele iranian Ebrahim Raisi i-a asigurat miercuri pe omologii săi rus şi chinez că Teheranul este deschis unei cooperări cu cele două ţări pentru “stabilitate şi pace” în Afganistan, unde talibanii au preluat puterea, informează AFP, potrivit agerpres.
Talibanii au preluat controlul asupra ţării după o ofensivă fulgerătoare declanşată în luna mai, în urma începerii retragerii trupelor americane şi străine din Afganistan.
Citeşte şi: Biden vrea să menţină trupele americane în Afganistan – Black News
“Iranul este gata să coopereze cu China pentru a readuce securitatea, stabilitatea şi pacea în Afganistan şi de asemenea pentru dezvoltarea, progresul şi prosperitatea poporului afgan”, i-a spus Raisi preşedintelui Xi Jinping în timpul unui apel telefonic la iniţiativa Beijingului, potrivi site-ului oficial al preşedintelui iranian.
De asemenea, Raisi a exprimat deschiderea Iranului de a “coopera pentru stabilirea păcii şi calmului în Afganistan” cu Rusia, în timpul unei discuţii telefonice cu preşedintele rus Vladimir Putin.
“Credem că toate grupările afgane trebuie să conlucreze (…) şi să facă din retragerea americană un moment de cotitură pentru pacea şi stabilitatea durabile în Afganistan”, a declarat Raisi.
Iranul a întreţinut relaţii tensionate cu talibanii între 1996, data la care ei preluaseră puterea, şi 2001, când au fost alungaţi după o invazie întreprinsă de SUA ca urmare a refuzului lor de a-l preda pe Ossama bin Laden, liderul Al-Qaida, după atentatele din 11 septembrie.
Citeşte şi: Diplomaţii americani din Berlin suferă de sindromul Havana – Black News
Iranul nu a recunoscut niciodată regimul talibanilor, însă a declarat în ultimele luni că ei ar trebui “să facă parte dintr-o viitoare soluţie” în Afganistan.
Luni, Raisi, un ultraconservator care şi-a preluat mandatul de preşedinte la începutul lui august, a afirmat că “înfrângerea militară” a SUA în Afganistan ar trebui să se transforme într-o “oportunitate de pace” în ţara vecină, adăugând că Teheranul doreşte “relaţii de bună vecinătate cu Afganistanul”.