X

Televiziunea turcă a întrerupt transmisia competiţiei de judo de la JO după ce Kayra Ozdemir a fost învinsă de o sportivă israeliană

Televiziunea turcă a întrerupt transmisia competiţiei de judo de la JO după ce Kayra Ozdemir a fost învinsă de o sportivă israeliană

Televiziunea turcă, TRT, a întrerupt vineri transmisia competiţiei de judo de la Jocurile Olimpice după ce sportiva din Turcia Kayra Ozdemir a pierdut în faţa unei concurente din Israel.

Ozdemir a fost învinsă de Raz Hershko în semifinale la +78 kg feminin. Cele două s-au îmbrăţişat după scurtul lor meci, pe care judoka din Israel l-a câştigat în doar 15 secunde, notează The Times of Israel, potrivit stiripesurse.

Citește și : Mircea Geoană contraatacă după acuzațiile de plagiat

” Mergi la Jocurile Olimpice să te lupţi sau să faci sport?”, a scris un telespectator turc pe X. “Dacă suntem învinşi, suntem învinşi, de ce vă comportaţi ca nişte adolescenţi şi întrerupeţi transmisia?”

“Ce prostie este asta să întrerupi transmisia doar pentru că adversara este israeliană? Acesta este sport, există victorie şi înfrângere. Aţi înnebunit complet”, scrie un alt fan al sportului.

Comentariile din social media critică, de asemenea, faptul că TRT a numit-o pe judoka israeliană victorioasă “adversara ei” într-o postare pe X, fără să precizeze numele lui Hershko sau să îi menţioneze naţionalitatea.

În cursul zilei de vineri, ambasada Turciei la Tel Aviv şi-a coborât drapelul în bernă în onoarea liderului politic Hamas ucis Ismail Haniyeh, ceea ce a atras reacţii rapide din partea oficialilor israelieni indignaţi.

Citește și : Moscova acuză YouTube că cenzurează conţinutul la comanda Washingtonului

Tags: israelJocurile olimpiceKayra Ozdemirturcia
Externe