Temperaturi de +47 de grade Celsius, înregistrate în România. Sute de apeluri la 112 din cauza caniculei

Publicat:

Temperaturi de +47 de grade Celsius, înregistrate în România. Sute de apeluri la 112 din cauza caniculei

Valul de aer tropical care a lovit sud-estul Europei aduce temperaturi extreme și un disconfort termic greu de suportat. În România, aproape toată țara se află sub cod roșu de caniculă, iar în unele zone temperatura resimțită la nivelul solului a fost și de +47 de grade, potrivit presei de peste Prut.

La camerele de gardă, sute de persoane au avut nevoie de ajutor, după ce au ieșit în soarele arzător și li s-a făcut rău. La Iași, un bunic de 84 de ani a avut nevoie de ajutor medical după ce, ieșit în soarele amiezii, s-a împiedicat și a căzut în apropierea unei bănci. Șansa lui a fost că niște tineri au sunat imediat la 112.


În Mehedinți au fost, în numai 24 de ore, 120 de apeluri la 112 de la oameni cărora li s-a făcut rău din cauza caniculei.

La Timișoara, la orele prânzului, s-au înregistrat 39 de grade Celsius, iar din acest motiv străzile au fost aproape pustii. Foarte puține persoane s-au încumetat să iasă afară din casă.

În Timișoara și Arad, temperatura resimțită a fost de 43-44 de grade. Puținii oameni care au ieșit afară pe caniculă au căutat fântânile ca să se răcorească.

În mijlocul acestor zile de arșiță, oamenii din mai multe cartiere din Zalău au rămas fără apă de aproape o săptămână, în urma suprasolicitării sistemului.

Reprezentanții companiei locale de apă spun că problema vine de la cei care folosesc apa pentru a-și uda grădinile sau pentru piscine. Ei susțin că situația din Zalău, dar și din alte părți, se va înrăutăți, dacă perioada de caniculă se prelungește.

Cerc de foc deasupra României

Veștile nu sunt prea bune. Hărțile din satelit arată că România va fi pârjolită de soare și săptămâna viitoare.

Cercul de foc care staționează deasupra țării noastre vine ca urmare a ciocnirii unei mase de aer mai reci, din vestul Europei, cu o masă de aer tropical, formată în Africa, cu temperaturi chiar și de 50 de grade.

În urma ciocnirii celor două blocuri, valul tropical este împins în sus, deasupra zonei Balcanilor și Europei de Est, ca o cupolă fierbinte.

Oana Păduraru, meteorolog ANM: „Temperaturile măsurate la umbră în zonele vizate de codul roșu vor fi până la 42°, însă cele resimțite deja știm că sunt cu mult mai ridicate față de acestea, mai ales în zonele centrale ale orașelor unde temperaturile ajung chiar să se apropie de 46-47°, dacă nu chiar mai mult”.

Valul de căldură va continua să se amplifice, va fi caniculă și duminică, iar codul roșu a fost prelungit până la jumătatea săptămânii viitoare și extins pe o arie mai mare a țării. Temperaturile vor depăși 43 de grade la umbră, iar temperatura resimțită de corp poate fi cu 4-5 grade mai mare, mai ales în marile orașe unde putem să avem chiar și 47 de grade temperatura resimțită.

Disconfortul termic va deveni deosebit de accentuat. În toată țara, indicele de temperatură-umezeală va depăși pragul critic de 80 de unități, valoare la care avem aceea senzație de sufocare.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Netflix a dezvăluit imagini din culisele celui de-al cincilea şi ultimul sezon al serialului ‘Strange Things’

Netflix a dezvăluit imagini din culisele celui de-al cincilea şi ultimul sezon al serialului 'Strange Things' Netflix a dezvăluit luni imagini din culisele celui de-al...

Nominalizările la premiile Emmy o să fie anunţate miercuri: Netflix se pregătește să dea marea lovitură

Nominalizările la premiile Emmy o să fie anunţate miercuri: Netflix se pregătește să dea marea lovitură Serialele "The Bear", "Shogun" şi "Baby Reindeer" sunt cotate...

Disneyland Paris bate, de Ziua Naţională a Franţei, recordul lumii la focuri de artificii

Disneyland Paris bate, de Ziua Naţională a Franţei, recordul lumii la focuri de artificii Un foc de artificii care a iluminat cerul parcului de distracţii...

Un întreg sat din Italia a decis să alerge împreună cu primarul pentru a-l ajuta să slăbească

Un întreg sat din Italia a decis să alerge împreună cu primarul pentru a-l ajuta să slăbească Primarul Luciano Fregonese, 47 de ani, din Valdobbiadene,...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.