Tentaculele mafiei italiene s-au lipit de peste 100 de milioane de euro din bani europeni

Publicat:

Poliţia italiană a anunţat joi că a destructurat o vastă reţea criminală mafiotă în sudul Italiei, acuzată de deturnarea a 110 milioane de euro din fonduri publice şi europene, potrivit AFP şi agerpres.

În cursul operaţiunii “Waterfront” – care a vizat redutabila mafie calabreză ‘Ndrangheta – au fost reţinuţi 63 de suspecţi, între care 11 funcţionari, relevă un comunicat al poliţiei locale.


Citeşte şi: Majoritatea eurodeputaţilor salută propunerile Comisiei Europene pentru redresarea economică

Ei sunt acuzaţi de fraudă, corupţie şi deturnare de fonduri publice. “Această reţea criminală avea ca obiectiv să preia controlul asupra sistemului tuturor pieţelor publice în Calabria”, potrivit documentului respectiv.

Dintre suspecţi, 14 au fost plasaţi în detenţie preventivă, iar activele financiare a 45 de persoane şi 35 de societăţi au fost confiscate în regiune, la Roma şi în Toscana (în nordul ţării).

Potrivit anchetatorilor, acest cartel era organizat în jurul mai multor societăţi care şi-au adjudecat “cel puţin 22 de pieţe publice, prin fraudarea sistematică a regiunii Calabria şi a Comisiei Europene”.

Şapte din aceste pieţe, între 2007 şi 2013, vizau 42 de milioane de euro din fondurile UE destinate dezvoltării urbane a localităţii Gioia Tauro şi a litoralului său, un port al Italiei.

“Fraude sistematice” au fost identificate şi în alte contracte publice legate de aceste fonduri. Între manevrele contabile, anchetatorii au stabilit complicitatea întreprinderilor subcontractante, care au utilizat materiale de proastă calitate pentru şantierele lor (drumuri, complexuri sportive, parcări subterane).

‘Ndrangheta – denumirea venindu-i din vechiul cuvânt grecesc “curaj” – este considerată în genere că ar fi depăşit mafiile siciliană şi napolitană datorită traficului de cocaină provenind din America Latină.

Bazată pe o structură strict familială, ea este implantată în special în Calabria, dar a devenit influentă şi în nordul peninsulei şi în alte regiuni ale lumii. Potrivit experţilor, ea este singura mafie italiană prezentă pe toate continentele.

Citeşte şi: Peste 100.000 de americani au fost răpuşi de coronavirus

Această operaţiune poliţienească intervine într-un moment în care ţara, afectată din plin de noul coronavirus, care a făcut peste 33.000 de morţi, iese cu prudenţă din cele două luni de izolare şi încearcă să-şi relanseze economia puternic afectată.

Italienii sunt îngrijoraţi de impactul pandemiei, de care ar putea să profite puternic reţelele mafiote datorită capacităţii lor de a profita pe seama pauperizării unei părţi a populaţiei şi de a capta anumite ajutoare publice şi europene după COVID-19.

În decembrie, o vastă operaţiune a poliţiei împotriva ‘Ndrangheta s-a soldat cu 334 de arestări, între care a unui colonel de poliţie şi a unui fost deputat.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Armata germană va înceta să exploateze baza aeriană din Niger pe 31 august

Armata germană va înceta să exploateze baza aeriană din Niger pe 31 august Armata germană va înceta să exploateze baza sa de transport aerian din...

Alertă maximă în Italia: Erupții vulcanice uriașe pe insula turistică Stromboli

Alertă maximă în Italia: Erupții vulcanice uriașe pe insula turistică Stromboli Doi dintre vulcanii activi ai Italiei sunt în plin proces de erupție. Insula turistică...

6 iulie, Ziua Mondială a Sărutului: curiozități și semnificații

6 iulie, Ziua Mondială a Sărutului: curiozități și semnificații Ziua internaţională a sărutului este celebrată, anual, la 6 iulie. A apărut în 2006, în Marea...

A amenințat o bătrână cu furculița. O moldoveancă a fost condamnată în Italia

A amenințat o bătrână cu furculița. O moldoveancă a fost condamnată în Italia O moldoveanc a fost condamnată în Italia fiind acuzată de faptul că...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.