X

Tentativă dejucată de vânzare ilegală a medicamentelor veterinare

Inspectorii Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor (ANSA) au identificat un cetățean ce importa și comercializa ilicit medicamente de uz veterinar, de proveniență dubioasă, transmite MOLDPRES.

Potrivit ANSA, ieri, printr-o acțiune de „cumpărătură de control”, inspectorii instituţiei au identificat o persoană care practica activități ilicite. „A fost contracarată o tentativă de comercializare ilegală a medicamentului de uz veterinar BA-TICK (aparent fabricat în Turcia), propus spre vânzare pe site-uri specializate, pentru potențiali consumatori din domeniul apiculturii. Produsul dat se eliberează doar pe bază de prescripție veterinară (reţetă), fiind destinat doar pentru tratamentul bovinelor, ovinelor și câinilor”, explică sursa citată.

Citeşte şi: Londra îl pune la punct pe Zelenski: ‘Nu suntem Amazon!’ – Stiripesurse.md

Cazul urmează a fi investigat pentru stabilirea tuturor circumstanțelor. Persoanele care se fac vinovate vor fi sancționate conform cadrului normativ. Totodată, medicamentele de uz veterinar depistate, au fost ridicate drept probe conexe cazului investigat, urmând a fi declanșate procedurile de confiscare.

Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor îndeamnă deținătorii de animale, apicultorii, medicii veterinari atestați în condițiile legii, să procure medicamente de uz veterinar doar din locuri autorizate (farmacii veterinare sau depozite farmaceutice veterinare) excluzând comerțul ilicit. Utilizarea medicamentelor veterinare de proveniență dubioasă generează riscuri grave de sănătate pentru animale și om. De asemenea, ANSA îndeamnă toți comercianții de medicamente de uz veterinar neautorizați să renunțe la aceste practici ilegale, ce pot cauza riscuri majore pentru sănătatea și siguranța animalelor și consumatorilor. „Îndemnăm fermierii ca, în cazul achiziționării/deținerii medicamentelor de uz veterinar nominalizate, să se abțină de a le utiliza și să informeze Agenția despre acest fapt”, rezumă instituţia.

Citeşte şi: Primarul Capitalei vrea amendarea deputaților PAS care s-au parcat ilegal în Parcul Valea Trandafirilor – Stiripesurse.md

Tags: Agenția Naționala pentru Siguranța Alimentelor (ANSA)BA-TICKmedicamente veterinare
Categorii: Social