X

Teoria conspiraţiei îl costă scump pe Alex Jones pentru victimele de la Sandy Hook

Alex Jones, proprietarul site-ului de internet Infowars şi promotor al unei teorii a conspiraţiei, a fost condamnat joi de o instanţă americană la plata a încă 473 de milioane de dolari pentru familiile victimelor masacrului de la şcoala Sandy Hook, informează AFP, potrivit agerpres.

Jones a susţinut că uciderea celor 26 de elevi din clasele mici şi membri ai personalului şcolii a fost o înscenare cu actori, pusă la cale de cei care doresc interzicerea armelor de foc în Statele Unite. Teoria conspiraţiei promovată de el a câştigat mulţi adepţi pe internet, iar ulterior, prin firma sa Free Speech Systems, Jones a atacat timp de aproape un deceniu familiile îndoliate.

Citeşte şi: Kievul minimalizează ameninţarea unui atac nuclear, dar observă o disciplinare a forţelor ruse – Black News

Judecătoarea Barbara Bellis din statul Connecticut a constatat că atacurile au continuat chiar după ce Jones a fost dat în judecată, iar acesta a dat dovadă de un comportament “plin de ură, răuvoitor şi nejustificat”, care i-a afectat pe reclamanţi.

Citeşte şi: Coreea de Sud spune că NU vinde americanilor obuze de artilerie destinate ucrainenilor – Black News

În octombrie, un juriu din Waterbury, în acelaşi stat, îl condamnase deja pe Jones la despăgubiri de 965 de milioane de dolari pentru calomnie şi daune morale. O parte din sumă i-a fost rezervată unui agent al FBI (Biroul Federal de Investigaţii al SUA) care se afla la şcoală în ziua când un tânăr a atacat elevii cu o puşcă semiautomată. 

Tags: Alex JonesBarbara BellisConnecticutFBI (Biroul Federal de Investigaţii al SUA)Free Speech SystemsInfoWarsSandy HookWaterbury
Categorii: Știrile zilei