Terasele cafenelelor din Franţa nu vor mai putea fi încălzite cu aparate de aer condiţionat

Publicat:

Terasele cafenelelor, barurilor şi restaurantelor din Franţa nu vor mai putea fi încălzite sau echipate cu aparate de aer condiţionat, odată cu intrarea în vigoare a unei legi concepute pentru a combate dereglările climatice, informează AFP, potrivit agerpres.

Publicat joi, decretul care implementează această decizie stipulează că de acum înainte “folosirea pe domeniul public a sistemelor de încălzire sau de aer condiţionat ce consumă energie electrică şi funcţionează în exterior este interzisă”, inclusiv pentru cele care utilizează energie verde.


Citește și :  Parlamentul Turciei reduce pragul electoral pentru partide

Primăriile din mai multe oraşe franceze au adoptat deja dispoziţii în acest sens.

Barurile, cafenelele şi restaurantele ale căror terase sunt în întregime acoperite şi închise vor putea totuşi să le încălzească sau le răcorească prin intermediul unor instalaţii de climatizare.

Decretul prevede, începând din data de 30 iunie, o amendă care poate să ajungă până la 1.500 de euro – sau 3.000 de euro în caz de recidivă – pentru persoanele fizice şi până la 7.500 de euro – sau 30.000 de euro în caz de recidivă – pentru persoanele juridice.

“Sfârşitul teraselor încălzite în spaţiul public pare să fie, din păcate, inevitabil, în urma Convenţiei cetăţeneşti pentru climă de la sfârşitul anului 2019”, o reuniune care a analizat chestiunea schimbărilor climatice, au declarat vineri reprezentanţii principatului sindicat patronal din acest sector de activitate din Franţa, UMIH, într-un comunicat.

Citește și : Armata rusă îşi menţine prezenţa activă în estul şi sudul Ucrainei

“Totuşi, amenajarea de terase a reprezentat o investiţie importantă şi a compensat interdicţia ce viza fumatul în spaţii închise”, au adăugat membrii aceluiaşi sindicat francez.

Terasele aflate pe domeniul privat nu sunt vizate de noua interdicţie.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

S-a stins din viață Jon Landau, producătorul premiat cu Oscar pentru „Titanic” şi „Avatar”

S-a stins din viață Jon Landau, producătorul premiat cu Oscar pentru „Titanic” şi „Avatar” Jon Landau, producătorul premiat cu Oscar pentru „Titanic” şi „Avatar”, care...

Detalii interne privind inteligența artificială ale OpenAI au fost furate înntr-un atac cibernetic în 2023 (NYT)

Detalii interne privind inteligența artificială ale OpenAI au fost furate înntr-un atac cibernetic în 2023 (NYT) Un hacker a avut acces la sistemele interne de...

Armata germană va înceta să exploateze baza aeriană din Niger pe 31 august

Armata germană va înceta să exploateze baza aeriană din Niger pe 31 august Armata germană va înceta să exploateze baza sa de transport aerian din...

Alertă maximă în Italia: Erupții vulcanice uriașe pe insula turistică Stromboli

Alertă maximă în Italia: Erupții vulcanice uriașe pe insula turistică Stromboli Doi dintre vulcanii activi ai Italiei sunt în plin proces de erupție. Insula turistică...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.