Teritoriul dat cu forța românilor a ajuns perla turismului. „O țară băltoasă”, cu populație majoritar musulmană
Dobrogea are o istorie milenară, de la civilizațiile neolitice, de acum 5-6.000 de ani în urmă și până la o istorie modernă zbuciumată. Un teritoriu definit de de importanta deschidere la Marea Neagră dar și de vecinătatea Dunării, o zonă implicit multi-etnică care a trecut de la un imperiu la altul, de la o stăpânire la alta până acum aproximativ 150 de ani când a intrat definitiv în componența Regatului României. Anexarea Dobrogei în anul 1878 nu a fost privită, de o parte a comtemporanilor cu ochi buni. Ba chiar a fost considerat un eșec diplomatic după Războiul de Independență. Mai ales că a fost oferită aproape cu forța românilor, în schimbul Basarabiei de Sud, un teritoriu considerat de români mult mai important.
În stăpânirea marilor imperii: mărirea și decăderea Dobrogei
În antichitate Dobrogea a fost locuită de triburile tracilor iar din secolul al VIII lea în zona litorală de coloniștii greci. Au rămas cunoscute în istorie din secolul al IV lea, numele unor renumite căpetenii getice din Dobrogea precum Oroles, Rhemaxos, Zoltes sau Zalmodegikos. Din aul 330 îHr pentr o curtă peroadă de timp, Dobrogea a făcut parte și din imperiul lui Alexandru cel Mare. Din anul 55 îHr, Dobrogea cu cetățile grecești au intrat sub stăpânirea marelui reged dac Burebista. După moartea acestuia, alți basilei daci au stăpânit porțiuni din acest teritoriu până la cucerirea romană și inglobarea acestuia în provincia Moesia Inferior de împăratul Octavian Augustus la jumătatea secolului I d Hr.
Odată cu marile invazii, Dobrogea a fost străbătută de triburi germanice, de huni, și de alte neamuri migratoare. Din anul 395 d Hr, Dobrogea numiă Scythia Minor intră în componența Imperiului Bizantin. De-a lungul timpului, Dobrogea a suferit invazii, mai ales a popoarelor de stepă, turanice, fiind pierdută și recuperată în mod constant de bizantini. Izvoarele bizantine, în special Alexiada, amintesc de prezența unei populații românești considerabile pe teritoriul Dobrogei, în Evul Mediu, cu lideri locali fie de origine română sau slavă. În anul 1388, Dobrogea intră pentru prima dată în componența unei țări românești. Mai precis este alipită Valahiei de voievodul Mircea cel Bătrân. După moartea sa, Dobrogea este cucerită de otomani. Pentru perioade foarte scurte de timp va fi alipită Țării Românești de Vlad Țepeș și Mihai Viteazul. Timp de cinci secole, Dobrogea se va afla sub stăpânire otomană.
Dobrogea băgată pe gât românilor, în schimbul Basarabiei de Sud
Dobrogea era teritoriu otoman în 1877 atunci când România pleca alături de ruși, la război împotriva turcilor. Era penultimul război ruso-turc, declanșat pe fondul revoltelor anti-otomane din Balcani din anul 1876. Românii au profitat de faptul că rușii se împotmoliseră în fața redutelor otomane din Bulgaria și după o campanie glorioasă în care au fost lăudați inclusiv în presa internațională, au ajuns în tabăra învingătorilor. După capitularea Plevnei, cu masiva contribuție românească, rușii au câștigat războiul. La 19 februarie 1878, era semnat tratatul de pace de la San Stefano. Pentru români victoria rusească asupra turcilor a însemnat practic recunoașterea independenței. Rușii nu era însă dispuși să mai acorde alte avantaje românilor, deși au dus greul războiului.
Mai mult decât atât rușii au cerut de la români, Basarabia de Sud. Adică județele Cahul, Ismail și Bolgrad, o zonă agricolă și piscicolă foarte bogată, cu deschidere la Marea Neagră dar și la Delta Dunării, cu potențial economic deosebit. La schimb, rușii ofereau României, Dobrogea. Acest teritoriu a fost ocupat de ruși încă din timpul războiului ruso-turc din 1877-1878. Mai precis, încă din 1877 din cauza atacurilor ruso-române la sud de Dunăre, otomanii au retras flota de la Silistra şi Sulina lăsând Dobrogea doar în grija a 11.500 de oameni. Fără flota otomană, ruşii au putut debarca în Dobrogea. Până în toamna lui 1877, Dobrogea era cucerită de ruși. Pentru țar, Dobrogea urma să servească drept monedă de schimb. Partea proastă este că românii nu prea aveau de ales, iar rușii efectiv impuneau acest schimb în ciuda voinței autorităților românești. Situaţia era cu atât mai delicată cu cât trupele ruseşti se aflau încă pe teritoriul ţării, iar o decizie greşită ar fi putut însemna din nou pierderea independenţei. Rusia nu dorea nici în ruptul capului să renunţe la Basarabia de Sud.
”O țară băltoasă”, refuzată inițial la negocieri
Culmea, Dobrogea nu era o zonă atractivă pentru autoritățile românești de la aceea vreme. În schimb, Basarabia de Sud era considerată mult mai valoroasă din punct de vedere economic și o pierdere de neacceptat. Mai ales conservatorii criticau crunt schimbul oferit de ruși. Zvonurile circulau cum că principele Carol I și miniștrii Kogălniceanu și Ion C. Brătianu s-ar fi înțeles de mult cu rușii privind acest schimb. S-a iscat un scandal uriaș, Carol I și miniștrii săi fiind acuzați de trădare națională. Pentru mulți oameni politici din România acelor vremuri, Dobrogea era doar ”o țară băltoasă”, fără miză economică. Conform statisticilor oferite de Ion Ionescu de la Brad, în secolul al XIX lea, românii nu erau majoritari în Dobrogea. După sute de ani de ocupație otomană, musulmanii de origine turcă, cercheză sau tătărască ajunseseră populația cea mai numeroasă. Mai precis, în Dobrogea locuiau 15.764 de familii dintre care 47.58% erau musulmani, 23.19% români,14% bulgari şi 11% slavi. Fiind un teritoriu marginal pentru turci, zona decăzuse economic mai ales începând cu secolul al XVII lea, teritoriul fiind locuit mai ales de ciobani sau pescari.
Doar câteva târguri se distingeau pe lângă marile raiale otomane, precum cea de la Brăila. Tocmai de aceea, oferta rusească a stârnit un scandal uriaș în România acelor vremuri. ”Pentru a ţine în respect şi în ordine populaţiunile sălbatice ale Dobrogei, ne va trebui să întreţinem acolo o armată considerabilă”, scriau jurnaliștii de la ”Presa”. Inclusiv Mihai Eminscu critica crunt un posibil schimb între Basarabia de Sud și Dobrogea, în ”Timpul„. La Congresul de la Berlin din 1878, prezidat de cancelarul german Otto von Bismarck, România a fost primită doar ca observator. În plus, Carol I a fost sfătuit de tatăl său să accepte târgul rusesc, tocmai pentru a evita ocupația. Rușii și-au impus decizia și cu acordul mai mult silit al oficialităților române, Basarabia de Sud a trecut în stăpânirea rusească iar Dobrogea în cearomânească. Adică teritoriul format din insulele Dunării, sangiacul Tulcea, dar şi teritoriul de la vest de Silistra şi până la Mangalia. În octombrie 1878, România prelua Dobrogea.
„Locuitori de orice naţionalitate şi religie, Dobrogea, vechea posesiune a lui Mircea cel Bătrân, de astăzi face parte din România. Voi de acum atârnaţi de un stat unde nu voinţa arbitrară, ci numai legea dezbătută şi încuviinţată de naţiune hotărăşte şi ocârmuieşte. Cele mai sfinte şi mai scumpe bunuri ale omenirii: viaţa, onoarea şi proprietatea sunt puse sub scutul unei Constituţii pe care ne-o râvnesc multe ţări străine. Religiunea voastră, familia voastră, pragul casei voastre vor fi apărate de legile noastre şi nimeni nu le va putea lovi, fără a-şi primi legitima pedeapsă”, arată un fragment din proclamația lui Carol I către populați Dobrogei. După integrarea Dobrogei în sistemul administrativ românesc a fost abolită dijma otomană și introdus sistemul de taxe românesc. Dobrogea era însă pustiită. Mai bine de 60% din populația turco-mongolă a părăsit teritoriul.
Zona a fost repopulată. În 1913, primarul Constanței raporta că în Dobrogea erau 32.4% români,19.6% bulgari, 11% lipoveni. Musulmanii încă totalizau un 29.2% din totalul populaţiei în Dobrogea, adică erau al doilea grup etnic.
