
Comisia Electorală Centrală (CEC) atrage atenția că termenul limită de depunere a rapoartelor privind gestiunea financiară a partidelor politice pentru semestrul al doilea al anului 2025 este data de 15 ianuarie 2026.
Citește și: Circulația Bacului Molovata se suspendă din cauza stratului de gheață
Până acum, din cele 66 de partide politice înregistrate la Agenția Servicii Publice, care au obligația de a prezenta raportul, 16 partide politice au prezentat raportul conform prevederilor legale, 3 partide politice au creat raportul și l-au semnat doar cu o semnătură, 16 partide politice au inițiat procesul de creare a raportului, iar 31 de partide politice nu au inițiat procesul de creare a raportului.
Rapoartele se depun doar în format online prin intermediul modulului SSI „Control financiar”, acestea urmând a fi semnate obligatoriu atât de către conducătorul, cât și de către trezorierul partidului politic.
Neprezentarea sau prezentarea tardivă de către partidele politice a raportului privind gestiunea financiară în termenul și formatul stabilit conform legii, inclusiv prezentarea unor date incomplete în raport, constituie încălcare a prevederilor legale și este pasibilă de răspundere conform legislației.
This post was last modified on 13/01/2026 14:33 14:33