Teroare în Seattle: Două persoane ucise după ce un necunoscut a deschis focul în trafic

Publicat:

Două persoane au fost ucise şi alte două au fost grav rănite miercuri după-amiază în Seattle, într-un moment de vârf al traficului, de un atacator care a deschis focul asupra a două automobile şi a unui autobuz, provocând ulterior o tamponare în momentul în care a încercat să fugă într-o maşină furată, informează joi Reuters, potrivit Agerpres.

Incidentul s-a produs într-un cartier din nord-estul oraşului, când suspectul s-a apropiat de o femeie aflată la volanul unei maşini dintr-o intersecţie şi a împuşcat-o, după care a mers pe stradă şi a tras în direcţia unui autobuz, potrivit informaţiilor furnizate de poliţie.


Citește și : Camera Comunelor a respins toate alternativele propuse pentru Brexit

Şoferul autobuzului a fost atins de gloanţe dar a reuşit să întoarcă autobuzul şi să se îndepărtează de atacator. Suspectul s-a îndreptat apoi spre un al doilea autovehicul, o Toyota Prius şi a deschis focul, ucigând şoferul.

Până la sosirea poliţiei, atacatorul s-a suit în Prius şi a accelerat ciocnindu-se de o maşină din trafic. În urma coliziunii, şoferul acesteia şi-a pierdut viaţa. Ofiţerii de poliţie l-au urmărit şi au reuşit să-l aresteze pe atacator.

Autorităţile nu au oferit imediat o explicaţie în privinţa motivaţiei împuşcăturilor sau a armei folosite.

Suspectul neidentificat a fost condus la spital, unde a rămas sub pază în timp ce a fost tratat de răni care nu îi pun în pericol viaţa.

Niciuna din victime, ambii bărbaţi, nu a fost identificată imediat.

Deşi rănit în piept, şoferul autobuzului a reuşit să se deplaseze până la o targă pentru a fi transportat de paramedici la spital, potrivit ziarului Seattle Times.

Citește și : Criza din Venezuela: Guaido face apel la organizarea de noi proteste împotriva lui Maduro

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

89 de imigranţi ilegali au murit înecaţi în largul Mauritaniei

89 de imigranţi ilegali au murit înecaţi în largul Mauritaniei Aproximativ 90 de migranţi au murit luni în naufragiul ambarcaţiunii lor în largul coastelor Mauritaniei...

Alaiba: „Oportunitățile de export pentru R. Moldova abia încep”

Alaiba: „Oportunitățile de export pentru R. Moldova abia încep” „Oportunitățile de export pentru R. Moldova abia încep”, consideră ministrul Dezvoltării Economice și Digitalizării Dumitru Alaiba. Citește...

Bărbat spânzurat în propria locuință

Bărbat spânzurat în propria locuință Un bărbat a decedat după ce s-ar fi spânzurat în propria locuință. Descoperirea macabră a avut loc în după-amiaza zilei...

Chișinăul și Bucureștiul își consolidează eforturile pentru combaterea dezinformării

Chișinăul și Bucureștiul își consolidează eforturile pentru combaterea dezinformării Chișinăul și Bucureștiul își consolidează eforturile pentru combaterea dezinformării. Acest aspect a fost abordat, astăzi,  de...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.