X

Teroristul Cesare Battisti a ajuns în Italia, unde va fi închis pentru toată viața – VIDEO

Teroristul de extremă-stânga Cesare Battisti, urmărit de aproape 40 de ani, a sosit luni în Italia pentru a executa o pedeapsă cu închisoarea pe viaţă într-o închisoare din Roma, relatează dpa, potrivit agerpres.

Miniştrii italieni Matteo Salvini (afaceri interne) şi Alfredo Bonafede (justiţie) au fost prezenţi la aeroportul internaţional Ciampino din Roma pentru a asista la aducerea lui Battisti cu un avion guvernamental care a decolat din Bolivia.

Vezi și: Un avion Boeing 707 s-a prăbușit în Iran – FOTO/VIDEO

Îmbrăcat cu o jachetă maro, Cesare Battisti (64 de ani) a coborât din avionul respectiv fiind escortat de 10 ofiţeri de poliţie.

”Victimele acestui asasin meschin nu vor fi readuse la viaţă, dar după 40 de ani cel puţin se face dreptate”, a declarat ministrul Matteo Salvini într-o conferinţă de presă la aeroportul Ciampino.

De asemenea, Salvini a anunţat că guvernul italian doreşte să captureze ‘zeci’ de alţi foşti terorişti aflaţi în libertate. ”Acesta nu este sfârşitul poveştii, ci începutul ei. Sunt sigur că forţele noastre de securitate, cu ajutorul serviciilor de informaţii străine, vor fi capabile să dea pe mâna justiţiei italiene zeci de alţi infractori şi asasini care încă umblă liberi în Europa şi în lume”, a spus oficialul italian.

Potrivit cotidianului Corriere della Sera, aproximativ 40 de foşti terorişti de extremă-stânga şi extremă-dreapta italieni se ascund în străinătate, majoritatea în Franţa, unde radicalii de stânga au primit adăpost în anii ’80 în timpul mandatului preşedintelui socialist Francois Mitterrand.

Citește și: Donald Trump amenință că va ‘devasta economic’ Turcia

Fost membru al organizaţiei Proletarii Înarmaţi pentru Comunism, Battisti a fost arestat sâmbătă noaptea în oraşul bolivian Santa Cruz, în urma unei operaţiuni comune a forţelor de poliţie italiene şi braziliene.

În anii ’90, Cesare Battisti a fost condamnat în contumacie de justiţia italiană pentru patru asasinate politice comise în aniii ’70. Battisti a recunoscut acuzaţia de subversiune politică, dar a respins-o pe cea de crimă.

Arestat în 1979, el a evadat în 1981 şi s-a ascuns timp de mai mulţi ani în Mexic şi Franţa, înainte de a fugi în Brazilia în 2004.

Tags: Alfredo BonafedeCesare BattistiitaliaMatteo SalviniProletarii Înarmaţi pentru Comunismroma
Categorii: Diaspora