Terry Hall, solistul trupei britanice The Specials, a murit la vârsta de 63 de ani

Publicat:

Terry Hall, solistul trupei britanice The Specials, a murit la vârsta de 63 de ani, a anunţat luni grupul de ska fondat la sfârşitul anilor 1970, care a lansat anul trecut un album de cover-uri, informează AFP, potrivit agerpres.

“Cu mare tristeţe anunţăm decesul, după o scurtă suferinţă, al lui Terry, prietenul nostru minunat, fratele nostru şi unul dintre cei mai străluciţi cântăreţi, compozitori şi textieri pe care această ţară i-a produs vreodată”, a anunţat trupa pe mai multe reţele de socializare, printre care Twitter şi Facebook.


Citeşte şi: Senatul american a aprobat! Sprijin clar pentru PKK/PYD – Black News

“Muzica şi interpretările sale au încapsulat însăşi esenţa vieţii… bucuria, durerea, umorul, lupta pentru dreptate, dar mai ales iubirea”, a adăugat grupul, lăudând “muzica sa remarcabilă şi umanitatea sa profundă”.

Născut în 1959 în Coventry, Warwickshire (vestul Angliei), Terry Hall şi-a făcut un nume cu trupa The Specials la sfârşitul anilor 1970. În 1981, piesa lor emblematică “Ghost Town” s-a aflat în fruntea topurilor britanice timp de mai multe săptămâni.

Depresiv, Hall a dezvăluit într-un cântec că a fost victima unor pedofili în timpul unei excursii şcolare în Franţa.

El a avut şi alte experienţe muzicale în afara trupei The Specials, înainte ca grupul să îşi schimbe componenţa şi să urce pe scenă în diferite formate.

Citeşte şi: Premierul olandez își cere scuze pentru rolul jucat de Olanda în comerțul cu sclavi – Black News

Anul trecut, aceşti veterani ai scenei muzicale britanice au lansat un album de cover-uri ale cântecelor lor de protest.

De-a lungul carierei, Terry Hall a colaborat şi cu alţi artişti, printre care rapperul Tricky, dar şi cu Gorillaz şi Lily Allen.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Alte patru cazuri umane de gripă aviară confirmate în SUA

Alte patru cazuri umane de gripă aviară confirmate în SUA Alte patru cazuri umane de gripă aviară înalt patogenă au fost confirmate în statul american...

Telescopul James Webb dezvăluie detalii despre sălbaticele condiţii atmosferice de pe două pitice brune

Telescopul James Webb dezvăluie detalii despre sălbaticele condiţii atmosferice de pe două pitice brune Oameni de ştiinţă au folosit Telescopul Spaţial James Webb pentru a...

Grecia limitează munca în aer liber în contextul caniculei

Grecia limitează munca în aer liber în contextul caniculei Grecia a ordonat unor companii să nu le permită angajaţilor să lucreze în aer liber la...

Reședința lui Putin din Valdai devine o fortăreață – Liderul de la Kremlin este protejat de cel puțin șapte sisteme de apărare antiaeriană

Reședința lui Putin din Valdai devine o fortăreață - Liderul de la Kremlin este protejat de cel puțin șapte sisteme de apărare antiaeriană Un alt...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.