Tertipul retoric suprem al lui Biden
Propunerile președintelui privind Curtea Supremă au mult mai mult de-a face cu politica și dușmănia decât cu reforma, spune editorialistul Jason Willick în The Washington Post.
De când Joe Biden a fost târât dând din picioare și zbierând, cum s-ar spune, din cursa prezidențială, americanii au avut parte de nenumărate elogii închinate calității de om de stat altruist a președintelui. Ei bine, iată că omul de stat a lovit din nou, de data aceasta printr-o „reformă” politicianistă și dușmănoasă vizând Curtea Supremă, potrivit stiripesurse.
Citește și : Moscova acuză YouTube că cenzurează conţinutul la comanda Washingtonului
Îngrijorat chipurile de „încrederea populației în deciziile Curții”, Biden a susținut într-un editorial din acest ziar și într-un discurs din Texas un trio de propuneri vagi, născute moarte și folositoare doar la a submina o ramură a puterii în stat care e, pe moment, ceva mai conservatoare, cât și la a polariza chiar și mai mult electoratul înaintea alegerilor din 2024.
Franklin D. Roosevelt a încercat să modifice Curtea Supremă în 1937, după ce judecătorii ei îi blocaseră o parte importantă din pachetul legislativ New Deal. Biden nu se poate plânge de nimic cât de cât similar din partea actualei Curți.
Da, judecătorii au abrogat în 2022 precedentul Roe v. Wade stabilit de ei înșiși, întorcând astfel la nivelul statelor decizia permiterii sau interzicerii avortului, iar în 2023 i-au blocat lui Biden tentativa tupeistă de a-i răpi Congresului atribuția de decizie bugetară prin anularea de datorii studențești în cuantum de 400 de miliarde de dolari. Dar în măsura în care cineva chiar a obstrucționat programul legislativ extrem de ambițios al președintelui, atunci acel cineva e Congresul, iar nu Curtea Supremă.
Ce e grăitor e că unica decizie a Curții pe care ranchiunosul Biden vrea s-o anuleze prin adoptarea unui amendament constituțional e tocmai aceea care i-a împiedicat administrația să-l trimită în judecată pe adversarul său politic – în an electoral. În procesul „Trump contra SUA” Curtea Supremă a stabilit că președinții nu pot fi inculpați pentru înfăptuirea atribuțiilor constituționale elementare și că pot beneficia de un oarecare nivel de imunitate și pentru alte „acțiuni oficiale”.
Repetând formula magică „nimeni nu e mai presus de lege”, Biden și-a exprimat nemulțumirea față de decizie și a propus un amendament constituțional pentru a „clarifica faptul că nu există imunitate pentru infracțiuni comise de un fost președinte în perioada în care se afla în funcție”. Dar ce ar vrea Biden să afirme, mai exact, acel amendament constituțional? Casa Albă nu prea oferă lămuriri cu privire la această propunere sau oricare alta a lui Biden. În definitiv, însuși Departamentul Justiției subordonat lui Biden a admis în instanță că pot exista situații – de pildă dacă președintele dispune o lovitură militară peste granițe – în care instanțele „ar admite pe bună dreptate un fel sau altul de imunitate”.
Un amendament constituțional propus de democrați în Congres stipulează că foștii președinți nu sunt imuni la inculpare pentru încălcarea unei legi penale „altfel valide”, „doar pe motiv” că fapta vizată ar constitui o acțiune oficială. Însă judecătorul șef John G. Roberts Jr., în justificare deciziei sale în cazul Trump contra SUA, a explicat că o lege care incriminează exercitarea de către președinte a unor atribuții constituționale elementare – cum ar fi concedierea unui subordonat – nu este validă. Departamentul Justiției al lui Biden a comis o greșeală istorică încercând să-l trimită în judecată pe Trump pentru o acțiune care este într-atât de vădit protejată prin lege.
După cum afirmă și judecătoarea Amy Coney Barrett în propria-i opinie, ideea de „imunitate” a Curții Supreme e în parte o „prescurtare” pentru afirmația cum că foștii președinți „pot contesta constituționalitatea unei prevederi penale” folosite împotriva lor. Și în această privință, din nou, Departamentul Justiției al lui Biden s-a arătat a fi de acord, în parte, spunându-i Curții Supreme că președinții „pot aduce, după caz, obiecții pe baza Articolului II referitoare la legi penale care interferează cu o atribuție exclusivă”.
E intenția lui Biden aceea de a răsturna poziția propriului său Departament al Justiției – și de a văduvi, prin constituție, președinții de orice protecție juridică atunci când sunt inculpați de adversarii politici pentru o acțiune oficială precum grațierea unui deținut nepopular? Mă îndoiesc, deși, din nou, abia dacă contează.
Ce pare că s-a întâmplat e că Biden și consilierii lui au ales o chestiune despre care erau conștienți că are potențial de dezbinare politică și, sperând că publicul îi va ignora complexitatea, bat acum monedă pe aceleași sloganuri politice repetitive. (Ați auzit cumva că nimeni nu e mai presus de lege?)A doua propunere a lui Biden, mandate limitate pentru judecătorii Curții Supreme, a atras la un moment sau altul al istoriei atenția ambelor partide mari. Nu ar favoriza neapărat vreunul sau altul dintre partide, dacă ar fi implementată cu bună credință.
Însă Biden a formulat-o ambiguu, probabil pentru a le face pe plac aliaților săi politici care ar vrea să exploateze mandatele limitate pentru a-i da afară din Curtea Supremă pe unii dintre judecătorii ei actuali care nu le convin. Prin faptul că a făcut o legătură între mandatele limitate și răfuiala lui cu Trump și actuala majoritate de la Curtea Supremă, Biden a reușit să politizeze până și cea mai puțin controversată dintre propunerile sale de reformă.
Cât despre codul etic „obligatoriu” (iar aici, din nou, mă voi ghida după propunerile formulate în Congres, fiindcă nici aici Casa Albă nu a explicat clar ce urmărește), acesta ar presupune ca judecători de la instanțele inferioare să supervizeze deciziile judecătorilor Curții Supreme de a se recuza sau nu într-un dosar, ceea ce înseamnă distorsionarea ierarhiei judiciare. Ar putea presupune de asemenea înființarea unei noi entități birocratice care să-i investigheze permanent pe judecători.
Echilibrul puterilor în stat e determinat de eficiența fiecărei ramuri și de încrederea de care se bucură ele. Ironia acestei tentative de a tăvăli justiția prin smoală și fulgi e aceea că vine din partea unui executiv care tocmai a fost prins, fapt foarte grav, că i-a ascuns electoratului infirmitatea președintelui. Și tentativa însăși e o făcătură: plină de clișee și săracă în detalii – pe baza cărora administrația chiar ar fi putut să-și justifice și să-și susțină obiectivele. Indiferent că vă place sau nu actuala Curte Supremă, ea a demonstrat măcar că e funcțională.
Revizuirea fundamentală a echilibrului constituțional al puterilor în stat, ceea ce intenționează administrația Biden să facă, necesită ceva mai mult decât ștampilarea lipsită de sens a unor idei generice. Necesită calități reale de om de stat și iscusință politică – o eminență politică de calibrul unor președinți cu care Biden a fost nejustificat comparat.
Președintele și-a ținut discursul despre Curtea Supremă la biblioteca lui Lyndon B. Johnson din Texas. Poate că ar fi făcut mai bine să meargă până la biblioteca lui Andrew Johnson din Tennessee. Un alt președinte cu un singur mandat împiedicat de propriul partid să candideze pentru un al doilea, Johnson a propus și el mandate limitate pentru judecători (și alte modificări structurale importante la statul american) în ajunul părăsirii puterii, în 1868.
Johnson e considerat în general unul dintre cei mai slabi președinți ai țării, dar măcar a avut suficientă stofă de om de stat pentru a-i remite Congresului propunerile sale de amendare a constituției, astfel încât detaliile lor să poată fi luate la puricat și dezbătute la modul serios. Biden pare interesat mai degrabă să facă un ultim mare gest de teatru politic, patetic dar coroziv prin fundamentul lui ideologic, în vreme ce silueta i se estompează, împotriva voinței lui, de pe scena politică.
