Thailanda a depăşit pragul de 10 milioane de vizitatori în 2022

Publicat:

Thailanda a depăşit sâmbătă pragul de 10 milioane de vizitatori de la începutul acestui an, un semnal potrivit căruia turismul, sector cheie pentru acest regat asiatic, s-a redresat destul de bine, deşi rămâne încă departe de nivelurile sale înregistrate înaintea pandemiei de COVID-19, informează AFP, potrivit agerpres.

Pe Aeroportul din Bangkok, dansatori şi tobe tradiţionale i-au întâmpinat pe pasagerii unui zbor al companiei Saudi Arabian Airlines, care, potrivit autorităţilor locale, i-au permis Thailandei să depăşească pragul de 10 milioane de vizitatori în 2022.


Citește și : ‘Negustorul morţii’ Viktor Bout a ajuns în Rusia

Reprezentanţi ai Autorităţii pentru turism din această ţară au oferit flori, cecuri-cadou şi bilete la un parc acvatic unui cuplu de turişti saudiţi, Hetam Almdlj şi Njood Alkhuwaiter.

Prim-ministrul thailandez, Prayut Chan-O-Cha, a salutat rezilienţa antreprenorilor din sectorul turistic şi hotelier din ţară.

“Cerul s-a redeschis”, a declarat el. “Dorim să consolidăm încrederea în faptul că Thailanda rămâne una dintre principalele destinaţii turistice pentru oamenii din lumea întreagă”, a adăugat premierul thailandez.

La sosirea pe aeroport, pasagerii s-au declarat încântaţi de posibilitatea de a descoperi atracţiile turistice ale regatului asiatic. “Am venit pentru prima dată în Thailanda, este o ţară foarte frumoasă, cu oameni foarte frumoşi”, a declarat unul dintre turişti, Ilia Ignatik.

Thailanda va încheia anul 2022 cu peste 10 milioane de turişti, o creştere substanţială în raport cu cei 427.000 de vizitatori primiţi în 2021, în perioada celor mai dure restricţii asociate pandemiei de coronavirus.

Însă în 2019, aproape 40 de milioane de vizitatori au călătorit în această ţară. Scăderea suferită de turism a cauzat o scădere a veniturilor obţinute de economia thailandeză, aflată în dificultate şi cu o rată de creştere mai mică decât cele ale vecinilor săi din Asia de Sud-Est.

“Există încă multe lucruri de ameliorat, în principal în ceea ce îi priveşte pe turiştii din Asia-Pacific”, a declarat preşedinta Asociaţiei hotelierilor thailandezi (THA), Marisa Sukosol.

Citește și : Putin: Orice ţară care îndrăzneşte să atace Rusia cu arme nucleare va fi ştearsă de pe faţa pământului

Ea are totuşi câteva speranţe legate de semnalele de deschidere transmise de China, o ţară a cărei politică strictă de “zero Covid” a privat Thailanda de aproximativ 10 milioane de vizitatori pe an – numărul chinezilor care au vizitat această ţară în 2019.

Autorităţile thailandeze prevăd 23 de milioane de vizitatori în 2023, care ar trebui să aducă peste 32 de milioane de euro economiei thailandeze, potrivit datelor anunţate de Consiliul naţional pentru dezvoltare economică şi socială (NESDC).

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Președinta Maia Sandu a participat astăzi la Ședința solemnă dedicată Zilei profesionale a lucrătorului din învățământ

Președinta Maia Sandu a participat astăzi la Ședința solemnă dedicată Zilei profesionale a lucrătorului din învățământ Șefa statului a celebrat „Ziua Profesorului” alături de cadrele...

Primarul unui oraș cu 6 milioane de locuitori spune că îi va scăpa pe toți de kilogramele în plus, dacă îl realeg: Nu vor...

Primarul unui oraș cu 6 milioane de locuitori spune că îi va scăpa pe toți de kilogramele în plus, dacă îl realeg: Nu vor...

Kamala Harris: SUA vor continua să exercite presiune asupra Israelului şi ţărilor din regiune pentru un armistiţiu în Gaza

Kamala Harris: SUA vor continua să exercite presiune asupra Israelului şi ţărilor din regiune pentru un armistiţiu în Gaza SUA nu îşi vor slăbi eforturile...

Președintele Taiwanului: China continentală nu este țara mamă, deoarece republica noastră este mai veche

Președintele Taiwanului: China continentală nu este țara mamă, deoarece republica noastră este mai veche Este „imposibil” ca Republica Populară Chineză să devină țara mamă a...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.